Muzicale

Smiley – Noi doi si noaptea

Smiley face o cursă nebună cu maşina prin Bucureştiul pustiu, aventura culminând cu o explozie în videoclipul piesei „Noi doi şi noaptea”.

„Clipul este spectaculos, am filmat cu o super-echipă de dimineaţa de la 7 până noaptea târziu şi m-am simţit la unele faze de parcă aş fi jucat în ”Fast and furious”, mărturiseşte Smiley.

Melodia „Noi doi şi noaptea” face parte din noul album al lui Smiley, o invitaţie la distracţie.

„E nevoie de muzică pozitivă, de chemare a verii, de forţare a optimismului şi a seninului în vieţile noastre. Putem visa cu nostalgie la aventuri, dar cel mai bine este să ne bucurăm de o piesă care ne binedispune instant, ne ridică de pe scaun, ne dă un vibe bun şi ne ajută să ne amintim că viaţa e frumoasă şi ne poate oferi super senzaţii în fiecare zi”, spune artistul, care promite să continue seria lansărilor.

Muzica şi versurile sunt compuse de Smiley împreună cu Dorian Micu, Şerban Cazan şi Gabriel Stănoiu. „Noi doi şi noaptea” aminteşte de muzica anilor ’80 de care artistul este îndrăgostit.

„Consider că muzica anilor ’80 a reprezentat una dintre cele mai tari etape din istoria muzicii, eu sunt un mare fan al acestei epoci şi am vrut să umplu urechile şi sufletele celor care mă ascultă cu energia şi soud-ul acelor vremuri de glorie pentru muzică şi distracţie”, mărturiseşte Smiley.

Piesa „Noi doi şi noaptea” este o co-producţie HaHaHa Production şi Cat Music.

„Recunosc că atunci când am scris piesa, chiar eram doar „noi doi şi noaptea”, iar acum, la lansare suntem „noi trei şi noaptea”, însă este fantastic ce stare de bine poate crea piesa, ce dor de aventuri şi de evadări generează. Abia aştept să facem o petrecere mare la care să dansăm până dimineaţa pe ea”, spune artistul care de curând a devenit tată.

Gina Pistol, partenera sa de viaţă, a născut o fetiţă în martie.

Comment here