LIFE

Site nord-coreean: ”Jocul calamarului” prezintă realitatea din Coreea de Sud

Site-ul propagandist nord-coreean Arirang Meari a postat, marţi, un articol, potrivit căruia serialul sud-coreean produs de Netflix, „Jocul calamarului” (‘Squid Game’), care a devenit un fenomen global, „prezintă realitatea societăţii” din ţara vecină, relatează EFE.

„Se crede că motivul pentru care serialul de televiziune ‘Jocul calamarului’ are un succes atât de mare în rândul spectatorilor este pentru că prezintă realitatea societăţii capitaliste din Coreea de Sud”, asigură articolul.

Potrivit Arirang Meari, „Squid Game” care este pe cale să devină cel mai vizionat serial al de până acum al platformei Netflix, „prezintă grafic situaţia a sute de persoane forţate să trăiască o viaţă infernală sub povara unor datorii copleşitoare”. Articolul consideră că această ficţiune înfăţişează „o societate inechitabilă în care persoanele sunt tratate ca nişte piese de şah”, subliniind că în ţara vecină „corupţia şi neruşinarea imorală sunt un lucru obişnuit”.

„Jocul calamarului”, scris şi regizat de Hwang Dong-hyeok, prezintă povestea lui Seong Gi-hun, un bărbat din Seul de vârstă mijlocie şi împovărat de datorii, care decide să participe la un concurs macabru şi misterios în care un singur câştigător va lua premiul de mai multe milioane.

Comment here