Din JudetStirile Zilei

Sinistrații din Albeni, proprietari pe terenuri. Iordache: În câteva luni, am rezolvat o problemă veche de 17 ani

După 17 ani, sinistraţii din Câmpu Mare au primit, vineri, documentele care le atestă calitatea de proprietari asupra terenurilor pe care dețin locuințe.

Peste 240 de familii din satul Seciuri al comunei Roşia de Amaradia au fost strămutate în comuna Albeni, satul Câmpu Mare, după ce locuințele le-au fost distruse în urma unei alunecări masive de teren, în primăvara anului 2006. Statul le-a construit aici locuinţe, dar nu i-a făcut şi proprietari pe terenurile aferente.

În luna septembrie a anului trecut, senatorul Ion Iordache, președintele PNL Gorj, și-a asumat că va rezolva problema și a dus la fața locului reprezentanții instituțiilor abilitate. Acum, Iordache spune că au fost oameni care au primit cu lacrimi în ochi documentele pe terenuri, iar 3 consilieri PSD l-au anunțat că vor trece la PNL.

Ion Iordache ține să precizeze că nu vrea să facă o vânătoare de aleși locali din alte formațiuni politice, dar sunt persoane care l-au anunțat că își doresc să treacă în tabăra PNL.  

Comment here