LIFE

Show-uri NOI la Antena Stars. Reality cu Brigitte și Pastramă, Jador şi “Mămici de pitici cu lipici”

Brigitte Păstramă, cea care anunța că e în echipa candidatului PNL Dan Cristian Popescu, va avea emisiune la Antena Stars. Nu va fi singură, ci împreună cu soțul – Florin Pastramă.

Nu sunt singurele noutăți anunțate de Antena Stars, relatează paginademedia.ro: Jador, un solist de manele, fost concurent “Puterea Dragostei” la Kanal D, va avea și el emisiune. De asemenea, Sânziana Buruiană, Roxana Vancea și Elena Ionescu (fosta solistă Mandinga și câștigătoare Survivor la Kanal D) vor apărea într-un show cu copiii.

Show-ul cu Brigitte și Pastramă (cuplu format în emisiunea Ferma de la Pro TV) va începe luni, 31 august. Se va difuza de luni până joi, de la ora 18:45. Până în urmă cu câteva zile, Brigitte aspira la un post de consilier în Primăria Sectorului 2. Ziarul Adevărul scria, în urmă cu două săptămâni, că Brigitte Pastramă se află pe lista de consilieri a lui Dan Cristian Popescu de la Sectorul 2, citând surse. De asemenea, în luna mai chiar ea posta în social media un mesaj care sugera că ar fi intrat politică, dar și o poză cu politicianul.

Ulterior, acum câteva zile, Brigitte Patramă a scris pe contul de Facebook un mesaj în care neagă orice legătură cu politica: „Nu m-am înscris în niciun partid politic, nici nu am de gând să aspir la vreo funcţie de consilier”.

Legislația audiovizuală le interzice canditaților și celor care ocupă funcții publice să prezinte sau să modereze „emisiuni de ştiri şi dezbateri”. Emisiunea care va începe la Antena Stars va urmări viața cuplului Pastramă.

“Jador Adevărat” este titlul emisiunii cu Jador, care își va arăta viața pe TV. Începe tot luni, 31 august, de la ora 22:00. Va avea două zile pe săptămână, luni și marți. Cântărețul a devenit celebru după ce a participat la emisiunea “Puterea Dragostei”, de la Kanal D. El a avut apariții și la “Acces Direct”, lângă Vulpița.

Un alt show anunțat de Antena Stars va avea nume cu ceva mai multă vechime pe sticlă: Sânziana Buruiană, Elena Ionescu (fosta solistă Mandinga și câștigătoare Survivor la Kanal D) și Roxana Vancea. Emisiunea se numește „Mămici de pitici cu lipici”, iar cele trei vor apărea alături de copii. Debutează pe 4 septembrie și va fi difuzată în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, de la 18:45.

Comment here