NovaciStirile Zilei

Sezon de schi prelungit la Rânca. ”N-am mai văzut atâta zăpadă de 10-15 ani”

Iarna a revenit la munte, la Rânca drumarii fiind nevoiți să folosească din nou utilajele pentru a curăța șoseaua de zăpadă.

A nins de circa 15 cm, iar în unele locuri zăpada a fost viscolită, dar fără să fie, însă, probleme în trafic. Cabanierii din zonă se bucură cel mai mult de noul strat de zăpadă pentru că, astfel, sezonul de schi se prelungește până la Paști.

Administratorul domeniului schiabil,  Vasile Mitroi

O mare parte din satele de la poalele munților au fost și ele, din nou, acoperite de zăpadă. Băcița Marioara Babu se teme ca ninsoarea să nu afecteze pomii fructiferi, care deja au început să înflorească.

Șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a comentat că nu a mai văzut atât de multă zăpadă la Rânca de peste 10-15 ani. Își dorește ca, de 1 Mai, să se organizeze din nouă Cupa de ski la peste 2000 de metri altitudine.

Comment here