LIFE

Serialul „La Casa de Papel” se va încheia odată cu al cincilea sezon

Serialul „La Casa de Papel”, cea mai de succes producţie spaniolă a Netflix, se va încheia odată cu al cincilea sezon, a anunţat, vineri, serviciul de streaming.

Filmările pentru cel de-al cincilea sezon al serialului creat de Alex Pina vor avea loc în Spania, Danemarca şi Portugalia, începând cu 3 august.

„Am petrecut aproape un an gândindu-ne cum să despărţim echipa. Cum să îl punem pe El Profesor în dificultate. Cum să gândim situaţii ireversibile pentru multe dintre personaje. Rezultatul este partea 5 din «La Casa de Papel». Războiul atinge niveluri extreme şi sălbatice, dar este şi cel mai epic şi captivant sezon”, a transmis Pina.

Din distribuţie fac parte Úrsula Coberó (Tokyo), Álvaro Morte (The Professor), Itziar Ituño (Lisbon), Pedro Alonso (Berlín), Miguel Herrán (Rio), Jaime Lorente (Denver), Esther Acebo (Stockholm), Enrique Arce (Arturo), Darko Peric (Helsinki), Hovik Keuchkerian (Bogotá), Luka Peros (Marseille), Belén Cuesta (Manila), Fernando Cayo (Coronel Tamayo), Rodrigo de la Serna (Palermo), Najwa Nimri (Inspector Sierra) şi José Manuel Poga (Gandía). Miguel Ángel Silvestre şi Patrick Criado vor juca în ultimul sezon. Sezonul va fi regizat de Jesús Colmenar, Koldo Serra şi Álex Rodrigo.

Cel de-al patrulea sezon al producţiei lansate în 2017 a avut premiera în aprilie 2020.

Comment here