LIFE

Serialul german „Triburile Europei”, lansat de Netflix pe 19 februarie

Serialul german „Triburile Europei/ Tribes of Europa”, cu Ana Ularu în distribuţie, va fi lansat de Netflix pe 19 februarie şi este caracterizat de creatorul său, Philip Koch, drept un omagiu adus genului science fiction.

Acţiunea are loc în Europa anului 2074. După 45 de ani de la o catastrofă misterioasă, vechile naţiuni au dispărut, iar continentul este divizat în mici state şi microstate în care triburi diferite luptă pentru a domina. Trei fraţi din tribul Origines se află în centrul acestei poveşti fantastice. Ei sunt separaţi şi fiecare trebuie să lupte pentru supravieţuire, pentru libertate şi pentru familiile lor.

Într-un comunicat, Philip Koch a transmis: „«Triburile Europei» este un omagiu adus genului science fiction. Serialul descrie o lume captivantă care se redresează şi, în cele din urmă, aduce un nou început plin de speranţă pentru continent”.

Emilio Sakraya, Henriette Confurius, David Ali Rashed, Oliver Masucci, Robert Finster şi Ana Ularu fac parte din distribuţie. Aventura SF a fost realizată de producătorii Dark Quirin Berg şi Max Wiedemann, precum şi de Maximilian Vetter de la W&B Television.

Netflix a lansat, miercuri, trailerul oficial al serialului.

Comment here