Spitalul Târgu-Cărbunești rămâne dedicat pacienților cu COVID-19, în vreme ce saloanele pentru persoanele suspecte sau bolnave, din alte spitale, vor fi reduse, a anunțat Narcis Stoian, directorul Direcției de Sănătate Publică Gorj la un post local de televiziune.
„La spitalul de la Novaci vrem să reducem din numărul de paturi pentru pacienți care prezintă suspiciuni sau infectați sau SARS-CoV-2. Am discutat cu domnul manager. Au 65 de paturi pentru pacienții pozitivi și vor fi reduse la 20. La restul spitalelor, dacă nu este nevoie, vor fi reduse de tot. Adică vor fi păstrate acele saloane pentru suspiciuni. Dacă vine un pacient cu o suspiciune, trebuie să existe spații unde poate fi internat până vine rezultatul, iar în cazul în care va fi pozitiv va fi transferat la spitalul din Târgu-Cărbunești. La toate spitalele există o zonă numită «tampon», care va rămâne. Începem să analizăm și vom lua decizia la fiecare spital în parte. Chiar din această lună se vor aplica aceste măsuri. Spitalul de la Târgu-Cărbunești va rămâne dedicat numai pacienților cu COVID-19, iar Secția de Boli infecțioase la fel și numărul de paturi de ATI“, a declarat directorul DSP Gorj.
Comment here