MotruStirile ZileiTârgu-Jiu

Se repetă povestea din 2016. David pleacă la PMP și candidează la Primăria Motru

Se repetă povestea din 2016, la PSD Motru. Constantin David, fostul director al Carierei Roșiuța, a plecat din partid și va candida din partea PMP la primărie.   

David a fost prezentat, miercuri, în conferința de presă a Partidului Mișcarea Populară. Președintele PMP Gorj, Nicolae Davițoiu, a declarat că a luat decizia de a-l desemna candidat pe fostul director al Carierei Roșiuța din două motive: este un bun profesionist și are notorietate în bazinul Motru.

Davițoiu a ținut să precizeze că decizia de a-l desemna pe David candidat, nu a fost luată în ideea de a-l avantaja pe vreunul dintre actualii candidați la Primăria Motru, aluzie la edilul liberal Gigel Jianu.

Constantin David a explicat că a decis să plece din PSD, după aproape 25 de ani petrecuți în acest partid, pentru că nu se mai simte bine în organizația Motru. În plus, și-a dorit foarte mult să candideze la primărie.

Constantin David a criticat conducerea Primăriei Motru că, în loc să atragă investitori, cum s-a întâmplat la Rovinari, a stat numai în certuri, aluzie la scandalurile dintre primarul liberal Gigel Jianu și viceprimarul PSD, Cosmin Morega.

Constantin David a acuzat și că sondajele realizate  de PSD, la Motru, pentru desemnarea candidatului la primărie, l-au favorizat pe Cosmin Morega.

Comment here