Sportive

Se reia Liga Florilor. Elevele lui Andrieș, meci greu la Buzău

Liga Florilor Mol se reia, în acest weekend, fiind programată runda cu numărul 18. CSM Târgu Jiu se deplasează la Buzău, în Sala ”Romeo Iamandi”, acolo unde, sâmbătă, se va confrunta cu Gloria Buzău. Partida va începe la ora 18.00.

După o pauză de două săptămâni, generată de meciurile echipei naționale, campionatul primului eșalon feminin se reia în acest weekend. Andreea Chiricuță, extrema CSM Târgu Jiu, consideră că pauza a venit la timp, pentru că se adunase o oarecare stare de oboseală în rândul jucătoarele. Extrema CSM-ului spune că acum atmosfera este una bună în vestiarul echipei.

Andreea Chiricuță, CSM Târgu Jiu: ”Va fi un meci foarte greu. Eu zic că plecăm cu șansa a doua, pentru că Buzăul are în componență jucătoare cu foarte multă experiență și au și avantajul terenului propriu, însă asta nu înseamnă că nu mergem acolo să dăm tot ce avem mai bun și să încercăm să scoatem un rezultat pozitiv, pentru că ne dorim să acumulăm cât mai multe puncte pentru a avea un final de sezon mult mai liniștit. A fost o pauză binevenită pentru că am acumulat foarte mult stres și oboseală în Europa, însă a fost o experiență frumoasă și sper să transformăm asta într-un atu pentru noi în meciurile care vor urma în campionat. Am avut ultimele două meciuri în Europa, unde am avut o apărare foarte bună și cred că asta va trebui să facem și acolo, o apărare agresivă, foarte bună și să încercăm să marcăm câteva goluri ușoare pe contraatac și faza a doua. Și mult mai multă concentrare la finalizare, pentru că, zic eu, că și în tur acolo s-a făcut diferența, am ratat destul de mult. În vestiar e o atmosferă foarte bună și suntem pregătite pentru ceea ce urmează”.

Comment here