Ani la rândul s-a vehiculat că există rivalități între Delia și Loredana Groza, totul fiind pus, inițial, pe seama titulaturii de “cea mai bună voce din România”. Ulterior, au fost comparații între cele două privind inclusiv vestimentația, dar niciuna dintre ele n-a alimentat aceste speculații. Acum, se pare că Delia și Loredana vor fi colege de platou, în juriul “X Factor”, ceea ce ar însemna o adevărată lovitură pe piața emisiunilor de divertisment, relatează libertatea.ro.
Speculațiile că ar exista o rivalitate între Delia și Loredana s-au născut în urmă cu mai bine de un deceniu și au fost întreținute permanent, atât de presă, cât și de public, în pofida faptului că ele n-au încurajat niciodată acest fapt. Mai mult, în urmă cu doi ani, când au apărut zvonuri că Delia s-ar fi supărat că recitalul Loredanei a primit mai multe aprecieri, aceasta a negat cu vehementă. Și, ca o dovadă a faptului că nu îi poartă ranchiună, Delia chiar a imitat-o pe Loredana, în cadrul show-ului “Te cunosc de undeva”, de la Antena 1, având chiar o prestație de excepție.
Deși Loredana și Delia nu s-au afișat niciodată față în față până acum, se pare că Antena 1 pregătește o surpriză colosală pe piața emisiunilor de divertisment. Potrivit unor surse din interiorul postului, cele două ar urma să fie colege în juriul noului sezon “X Factor”. Nu ar fi pentru prima dată când producătorii unui show se folosesc de o așa-zisă rivalitate pentru a atrage audiență, PRO TV mergând pe aceeași rețetă cu Mihaela Rădulescu și Andreea Marin la emisiunea “Uite cine dansează”, acum câțiva ani.
Comment here