Din JudetStirile Zilei

Scene de groază la Bâlteni! A distrus localul cu o sabie

FOTO: gorjonline.ro

Scene de groază au avut loc, sâmbătă, într-un bar din comuna Bâlteni, satul Peșteana Jiu. Un tânăr din localitate, de 21 de ani, supărat că a fost dat afară din locație, după ce a făcut scandal, a revenit după aproximativ o oră cu o sabie și a început să lovească tot ce i-a ieșit în cale.

Conform gorjonline.ro, individul recalcitrant a încercat chiar să-l taie pe patronul localului care s-a pus în fața lui în încercarea de a-și proteja clienții. Au fost distruse mai multe mese din local, aparate de jocuri de noroc și un autoturism de lux, pagubele ridicându-se la peste 15.000 de euro.

”Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 21 de ani, din comuna Bâlteni, ar fi agresat fizic trei tineri, de 22, 23 și 26 de ani, toți din aceeași localitate și, totodată, având asupra sa un obiect tăietor-înțepător ar fi provocat mai multe pagube materiale. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe, distrugere, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale” a comunicat Poliția Gorj.

Comment here