Târgu-Jiu

Scandalul “Sex la ATI”. REACŢIA Spitalului Judeţean Târgu-Jiu

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a transmis un comunicat de presă, după ce, în presă, a apărut informaţia că un medic şi o asistentă ar fi întreţinut relaţii intime în secţia în care sun trataţi bolnavii cu cele mai grave forme de COVID-19.

O sesizare anonimă a fost trimisă conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, dar şi Ministerului Sănătăţii cu privire la aventurile celor doi. Mai mult decât atât, în sesizare se arată că asistenta a fost depistată pozitiv la testul de COVID-19 şi că s-a aflat în aceeaşi încăpere cu medicul.   

”În perioada 19 – 26.10, acesta (medicul rezident – n.r.), deşi însurat, a petrecut cu colega noastră, (…), asistentă recunoscută pentru aventuri, inclusiv cu unul dintre directorii spitalului. Problema este că, colega noastră, în perioada respectivă, a fost depistată pozitiv la testul rapid din 19 şi testul PCR din 23.10.2020. Şi acum vine partea cea mai gravă: în data de 26.10.2020, deşi doctorul (…) a stat în aceeaşi cameră la un hotel de lângă spitalul nostru (…), a venit la serviciu, în cadrul secţiei ATI, fără să intre în izolare, reuşind să se înregistreze, în această perioadă, cât şi premergătoare, foarte multe cazuri de pozitivaţi din rândul colegilor noştri”, se arată în sesizarea care a fost trimisă conducerii spitalului şi Ministerului Sănătăţii. 

În aceeaşi reclamaţie se mai arată că secţia a fost transformată într-un bordel: „A transformat secţia ATI şi Covid într-un adevărat bordel, în sensul că, în loc să stea lângă săracii pacienţi, aceştia se închid ore şi nopţi întregi în cabinet, unde întreţin raporturi sexuale şi chefuiesc“. 

Conducerea SJU Târgu-Jiu a transmis un comunicat de presă.

„În aceeași zi, conducerea unității spitalicești a înaintat sesizarea Consiliului Etic al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, cerând, cu celeritate, o analiza fermă și clară a celor relatate sub semnul anonimatului. Pentru că ne dorim ca din corpul medical să facă parte oameni verticali și dedicați meseriei, s-a dispus și constituirea unei comisii de cercetare disciplinară ce trebuie să vină cu rezultat clar asupra situației până pe data de 27.11.2020. Astfel de comportamente nu ne fac cinste și nu pot fi tolerate, cu atât mai mult cu cât, traversăm o perioadă grea, o perioada în care colegii medici muncesc până la epuizare pentru a salva vieți“, se arată în comunicat.

Comment here