LIFE

Scandalul care a aprins Franța. „Brigitte Macron s-a născut bărbat”

Brigitte Macron se va adresa justiției după zvonurile absurde, care circulă pe Twitter, că s-a născut bărbat și că se numea Jean-Michel Trogneux înainte de a-și schimba sexul și starea civilă, înainte de pune mâna pe adolescentul Emmanuel Macron.

Zvonul ciudat că soția, în vârstă de 68 de ani, a președintelui francez Emmanuel Macron s-a născut bărbat a circulat pe rețelele de socializare din Franța sub hashtag-ul #JeanMichelTrogneux. Prima Doamnă intenționează să inițieze procedurile și să depună o plângere împotriva instigatorilor teoriei conspirației, potrivit Le Figaro.

La originea teoriei despre Brigitte Macron presupusă a fi „bărbat trans” se află o pseudo-anchetă realizată de o internaută, o bloggeriță de extrema dreaptă și o conspiraționistă cunoscută, Natacha Rey, pentru o publicație apropiată de dreapta extremă și de polemistul Alain Soral, Faits & Documents, cum o retrasează Libération. Articolul a fost reperat în luna octombrie de blogul conspiraționist « Profession gendarme », care, între articole despre presupuse cursuri de vrăjitorie pro-LGBT din școli din California sau despre cum a fost „inventat” poporul evreu, a dat naștere zvonului ce o vizează pe Brigitte Macron. Dar, un interviu cu această Natacha Rey, pe YouTube, pe 10 decembrie, e cel care a propulsat cu adevărat absurda teorie.

Termenul-cheie #JeanMichelTrogneux (presupusul nume de „bărbat” al lui Brigitte Macron) este în vârful căutărilor pe Twitter în Franța. Le Figaro anunță, de altfel, că Brigitte Macron va depune o plângere la tribunal pentru calomnie și afirmații «transfobe». Totul e calculat pentru a-l discredita pe Emmanuel Macron, în perspectiva alegerilor prezidențiale de anul viitor, din luna aprilie, alegeri pe care aproape toate sondajele arată că Macron le va câștiga. Presa franceză scrie despre riscul ca aceste alegeri prezidențiale din 2022 să fie parazitate, precum ultimele două campanii din SUA, de absurde și degradante teorii ale complotului.

Nu este prima dată când o femeie este ținta unor astfel de teorii, deoarece afirmații absurde similare au apărut despre fosta primă doamnă a SUA, Michelle Obama, în 2017. În 2016, candidata democrată Hillary Clinton fusese acuzată că ar fi fost implicată într-o sordidă afacere a unei presupuse rețele de pedofili despre care se spunea că ar fi legați de o anume pizzeria din Washington (așa-numita « PizzaGate »).

Comment here