Stirile ZileiTârgu-Jiu

SCANDAL Primărie-DSP. Romanescu: În urmă cu două zile, mi-au dat DOUĂ liste cu persoanele izolate

Noi probleme de comunicare între Primăria Târgu-Jiu și Direcția de Sănătate Publică Gorj, în privința familiilor aflate în izolare din cauza coronavirusului și la care trebuie dusă mâncare.

Primarul Marcel Romanescu s-a plâns, miercuri, că într-una din zile, a primit două liste de la DSP, una cu 55 de persoane aflate în izolare, alta cu 71 de persoane.

Publicația GorjOnline relatează despre comportamentul scandalos al unor asistente de la compartimentul de epidemiologie din cadrul Direcției de Sănătate Publică Gorj în privința unei familii de tineri din Târgu-Jiu, aflată în izolare la domiciliu de mai multe zile, din cauză că femeia s-a aflat în avion cu italianul de 71 de ani infectat cu coronavirus. Cei doi tineri au fost scoși, marți, de pe lista persoanelor care primesc hrană, la domiciliu, așa că au sunat la DSP să vadă ce se întâmplă. O asistentă de la DSP a pasat responsabilitatea către Primăria Târgu-Jiu, în sensul că municipalitatea nu trebuia să asigure hrana tuturor celor aflați în izolare la domiciliu, ci să ”selecteze” doar asistații social și pe cei care nu aveau pe nimeni ca să le ducă mâncare. În discuție, se aud remarci ironice la adresa tinerei aflată în izolare la domiciliu: „Să stea liniștită, că vine păpica!”.

Primarul Marcel Romanescu a comentat că este jenant că DSP a dat vina pe municipalitate.

Romanescu speră ca problemele de comunicare cu DSP Gorj să fie rezolvate rapid, iar primăria să fie anunțată, cu o zi înainte, câte persoane se află în izolare.

Primarul Romanescu a mai spus că hrană este dusă doar persoanelor care solicită acest lucru și că trebuie să existe o evidență clară a numărului de meniuri, pentru a avea justificare la un eventual control al organelor statului.  

Comment here