MotruStirile Zilei

Sanda refuză să facă parte din AGA UATAA Motru. Morega: Dau bir cu fugiții toți!

Consilierul local Ion Sanda a refuzat să facă parte din AGA UATAA Motru, așa că uzină rămâne fără conducere, după ieșirea din insolvență.

Liberalul Sanda a trimis, miercuri, o scrisoare către primarul Cosmin Morega și Consiliul Local Motru, prin care acuză că ședința de îndată din 20 decembrie a fost nestatutară iar deciziile luate nelegale, inclusiv desemnarea sa în AGA.

“Observ că PNL a dat ordin pe unitate ca niciun consilier local liberal să nu facă parte din AGA. Neasumarea conducerii confirmă ce am spus eu: că această societate e pe buza prăpastiei”, spune primarul PSD Cosmin Morega.

Morega îl critică pe Ion Sanda pentru decizia luată.

“A demonstrat că nu are coloană vertebrală”, zice primarul.

Liberalii de la Motru au atras atenția că există riscul ca oamenii să rămână fără apă și căldură, dacă nu va fi numit rapid un nou director la UATAA. Cosmin Morega spune că a făcut adresă către Complexul Energetic Oltenia să furnizeze, în continuare, cărbune pentru funcționarea uzinei.

Comment here