Minerit și EnergieStirile Zilei

Rușeț: Încă din 26 martie, sindicatele au fost notificate privind concedierile

În jur de 1000 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia vor părăsi, în total,  compania, în acest an: 240 au beneficiat, deja, de pensionarea anticipată, iar peste 700 sunt pensionabili până la data de 30 aprilie 2022.

Ion Rușeț, consilier în cadrul CEO, spune că toate sindicatele au fost notificate privind concedierile colective începând cu data de 1 iulie.

Cel mai mare sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Sindicatul Mine Energie Oltenia, a cerut luni, ca disponibilizările să fie amânate până la 1 octombrie, dacă statul român nu va emite, până la 1 iulie, un act normativ pentru acordarea de compensații.   

Salariații CE Oltenia au și posibilitatea de a pleca la cerere din cadrul companiei, cu plata de salarii compensatorii, dar numai cu condiția ca posturile respective să poată fi desființate, spune Ion Rușeț.

Comment here