LIFE

România, pe locul 32 în clasamentul „celor mai fericite ţări”

România se clasează pe locul 32 în topul celor mai fericite ţări, din 143 de ţări. Anul trecut, ţara noastră se afla pe locul 24, potrivit Raportului Mondial al Fericirii. Finlanda este pe primul loc pentru al şaptelea an consecutiv.

Danemarca şi Islanda au ocupat, din nou, locurile doi şi trei, urmate de Suedia (locul patru). Norvegia s-a clasat pe locul şapte. Statele Unite nici măcar nu au intrat în top 20 – prima dată când s-au clasat atât de prost de când a fost creat World Happiness Report, în 2012.

Cea mai fericită ţară din lume pentru persoanele sub 30 de ani este Lituania. Potrivit raportului, bătrânii sunt acum semnificativ mai fericiţi decât tinerii în ţări precum: Norvegia, Suedia, Germania, Franţa, Marea Britanie şi Spania. Este invers în Portugalia şi Grecia – unde tinerii sunt mai fericiţi decât bătrânii.

La coada listei pentru 2024 se află Afganistanul, care, încă o dată, a fost desemnată cea mai nefericită ţară din lume. În completarea listei celor cinci ţări slab clasate se află Liban, Lesotho, Sierra Leone şi Congo.