LIFE

România participă la Eurovision 2020

European Broadcasting Union (EBU) a confirmat participarea României la Eurovision 2020. În cursa pentru trofeul ediției de anul viitor intră 41 de țări, inclusiv Bulgaria și Ucraina.

Cea de-a 65-a ediție a Eurovision Song Contest, organizată de EBU, NPO, NOS și AVROTROS, se va desfășura la Ahoy Arena din Rotterdam. Semifinalele vor avea loc pe 12 și 14 mai, iar finala pe 16 mai.

35 de țări vor concura în cele două semifinale ce se vor concluziona cu câte 10 finaliste. Acestea se vor alătura în marea finală celor 5 țări finanțatoare (Franța, Italia, Germania, Spania și Marea Britanie) și țării gazdă – Olanda. Bulgaria și Ucraina se vor întoarce în competiție după un an de absență.

Sloganul  Eurovision Song Contest 2020 este “Open Up”. Acesta invită participanții și spectatorii “se deschidă către ceilalți, la opinii diferite, la poveștile celorlalți și bineînțeles la muzica celorlalți”.

Comment here