Stirile ZileiTârgu-Jiu

Romanescu: Lădaru ascultă tot de Aurel Popescu

Marcel Romanescu se bazează pe o colaborare cu PMP la alegerile locale, deși Eduard Lădaru, cel mai vocal adversar al său, a trecut la acest partid.

Primarul Târgu-Jiului nu a fost surprins de mișcarea politică făcută de alesul municipal. Romanescu a observat, însă, că și la ședința Consiliului Local de luni, Eduard Lădaru ”a ascultat doar de Aurel Popescu”.

”A trecut la PMP doar cu adeziune. Așa face PSD, își împarte oamenii în fiecare formațiune politică” afirmă edilul liberal.

Marcel Romanescu spune că trecerea lui Lădaru la PMP nu va împiedica o colaborare cu acest partid, lucru care se va vedea în perioada imediat următoare.

În emisiunea Interviurile Infinit FM, Eduard Lădaru a reafirmat că nu-l va susține pe Marcel Romanescu, la alegerile locale din această vară, nici dacă PNL și PMP vor face alianță.

Comment here