Stirile ZileiTârgu-Jiu

Romanescu, despre Bordușanu: Nu o să primesc sfaturi vreodată de la această distinsă domniță

”Nu o să primesc sfaturi vreodată de la această distinsă domniță” spune primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, referindu-se la consilierul județean Anca Bordușanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj.

Între cei doi au apărut contre pe tema banilor ce urmează să fie atrași din Fondul pentru o tranziție justă. Bordușanu a afirmat c-au fost organizate 4 ședințe pe această temă, Romanescu a spus că n-a fost invitat la niciuna, deși Primăria Târgu-Jiu face parte din grupul de lucru.

Același lucru a declarat și viceprimarul Bogdan Bejinaru, care a participat, astăzi, la o ședință la Consiliul județean, pe tema strategiei de dezvoltare a județului pentru perioada 2021-2027.

Pe Facebook, Anca Bordușanu a acuzat conducerea Primăriei Târgu-Jiu de indiferență totală față de accesarea fondurilor europene din Programul pentru o tranziție justă. Bordușanu zice că primăria a avut reprezentanți la cele 4 ședințe ale grupului de lucru, dar ”primarul a delegat alte persoane să participe și a uitat că a făcut acest lucru”.

Bordușanu îi cere primarului Romanescu ca, de-acum înainte, să participe la ședințe pentru că este important ca factorii locali să fie mobilizați pentru atragerea banilor europeni.

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, nu înțelege în ce calitate vorbește Anca Bordușanu despre o chestiune atât de importantă și nu președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.

Comment here