RovinariStirile Zilei

Robert Filip: Eu cred că primarii își dau seama ce echipă poate scoate Gorjul din mizerie!

Robert Filip are un țel: axa Rovinari-Turceni să devină cel mai important pol economic al județului Gorj.

Edilul, care a reușit, în 4 ani, să aducă în localitatea sa investitori ce au construit 3 fabrici, cu 1800 de noi locuri de muncă,  nu vrea să se oprească aici. Acum că primarul din Turceni, Cristina Cilibiu, a trecut la PNL, Filip este optimist că județul va fi galben, după alegerile locale din 27 septembrie.  

Robert Filip vrea să le vorbească rovinărenilor, în campania electorală, despre lucrurile realizate în acest mandat și despre obiectivele pe care le are. Nu crede că politica se mai face ”cocoțându-te pe lucruri negative”.

Cosmin Popescu, actualul președinte al Consiliului Județean Gorj și președinte executiv al PSD Gorj, a acuzat că liberalii au făcut presiuni fără precedent asupra primarilor PSD, în această perioadă.

”Presiuni au făcut ei, în cei 30 de ani! Știe toată lumea că tehnicile astea sunt inventate de pesediști! Eu cred că primarii își dau seama în ce echipă își doresc să fie și care poate scoate Gorjul din mizeria în care este” declară Robert Filip, vicepreședinte PNL Gorj.

Comment here