LIFE

Rihanna, în topul celor mai bogaţi muzicieni britanici

Rihanna a debutat pe primele locuri în clasamentul pe care îl publică, anual, The Sunday Times privind cei mai bogaţi muzicieni din Marea Britanie.

Cântăreaţa, în vârstă de 32 de ani, a urcat în topul celor mai bogaţi muzicieni din Marea Britanie, potrivit clasamentului întocmit de The Sunday Times. Ea are o avere estimată la 468 milioane de lire sterline. Născută în Barbados, celebra artistă care trăieşte în prezent la Londra, a devansat în acest clasament artişti britanici de renume precum Elton John şi Mick Jagger, ocupând locul trei. Cântăreaţa reprezintă o excepţie în acest clasament al celor mai bogaţi muzicieni britanici care, în majoritatea lor, au devenit vedete în deceniile 60 şi 70. Rihanna nu a mai lansat niciun album din 2016.

„Într-un fel ne-a luat pe toţi prin surprindere“, a recunoscut Robert Watts, responsabil cu întocmirea listei anuale a averii artiştilor pentru publicaţia britanică menţionată. „Puţină lume ştia că Rihanna trăieşte din vara trecută în Marea Britanie“, a declarat el pentru BBC.

Pe primul loc s-au clasat compozitorul Andrew Lloyd Webber (72 de ani) şi fostul component al trupei The Beatles Paul McCartney (77 de ani), ambii cu averi de 800 milioane de lire sterline. În acest top, muzicieni britanici tineri precum Ed Sheeran şi Adele ocupă poziţii în partea a doua a clasamentului, cu averi estimate la 200 şi respectiv 150 milioane de lire sterline. Mai jos în clasament se află artişti din noua generaţie pop britanică, precum Dua Lipa (24 de ani) şi George Ezra (26 de ani) cu averi de 16 milioane de lire şi, respectiv, 17,8 milioane de lire.

Câştigurile artistei, al cărei nume complet este Robyn Rihanna Fenty, se datorează în principal firmei sale de produse cosmetice Fenty Beauty, unde are o participare de 15%, cu acţiuni estimate la 351 milioane de lire sterline (391 milioane de euro). Rihanna este şi proprietara unei linii de lenjerie, „Savage X Fenty“ şi primeşte bani din drepturile de difuzare ale unor hituri ca „SOS“, „Umbrella“ sau „Only Girl In The World“. Ea devine astfel cea mai bogată artistă feminină, nu numai din Marea Britanie ci şi pe plan global, devansând vedete precum Madonna, Celine Dion şi Beyonce, potrivit BBC.

Topul celor mai bogaţi muzicieni britanici:

Lord Lloyd-Webber – (800 milioane lire sterline)

Sir Paul McCartney – (800 milioane lire sterline)

Rihanna – 468 (milioane lire sterline)

Sir Elton John – 360 (milioane lire sterline)

Sir Mick Jagger – 285 (milioane lire sterline)

Olivia and Dhani Harrison – (270 milioane lire sterline)

Keith Richards – (270 milioane lire sterline)

Sir Ringo Starr – (260 milioane lire sterline)

Michael Flatley – (206 milioane lire sterline)

Ed Sheeran – (200 milioane lire sterline)

Sir Rod Stewart – (200 milioane lire sterline)

Sting – (200 milioane lire sterline)

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here