Revista Presei

Revista presei locale

Gorjeanul: Sindicaliștii CEO, Roșca și Pârvulescu, prezenți la CEx-ul PSD Gorj! Mai mulți șefi de deconcentrate s-au dat răniți, lipsa lor nu a fost trecută cu vederea. Cei doi lideri de sindicat de la CEO, Nelu Roșca și Dumitru Pârvulescu, au participat la Comitetul Executiv al PSD Gorj, joi seara, la Casa Danielescu, alături de 300 de aleși locali sociali-democrați. În sală s-au aflat primari trecuți recent de partea PSD, cei de la Drăguțești și Bumbești-Jiu, și mai puțin șefii de deconcentrate care au fost menținuți în funcții de partid. Alături de parlamentarii Weber, Iriza, Cârciumaru și Șarapatin, au fost prezenți și secretarii de stat Maioreanu, Gherghe și Florescu, ultimul ținând un discurs în care a menționat că a revenit în organizație, adică ,,acasă’’ cu mențiunea că foști colegi de partid, pentru care a muncit cu ani în urmă, au votat să fie dați atât el, cât și alți social-democrați, afară din Guvern. Săgețile lui Florescu s-au îndreptat spre Văcaru și Ponta, cu care acesta este prieten.

Pandurul: Cârciumaru: Nu am făcut bine că am ieșit de la guvernare. Senatorul PSD Gorj, Florin Cârciumaru, crede că ieșirea partidului său de la guvernare este o greșeală. „Punctul meu de vedere, ca fost primar și ca fost președinte de organizație județeană, cred că nu am făcut bine că am ieșit de la guvernare în acest moment, pentru că apare o descurajare în rândul membrilor PSD și în rândul primarilor“, a spus Cârciumaru la un post local de televiziune, făcând referire la faptul că suntem în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale. Senatorul a comentat că este de datoria liderilor de la centru să țină primarii lângă partid. Cârciumaru vede însă și avantaje, pentru că se așteaptă la probleme pentru liberali, cu o guvernare minoritară.

“Fără împrumut, scriem faliment pe poarta CE Oltenia”. Situația financiară grea pe care o traversează, și în acest an, Complexul Energetic Oltenia, a fost comentată de Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical. Acesta a întărit ideea că un împrumut este vital pentru compania din Gorj. Doar în acest fel pot oficialii producătorului de energie să cumpere toate certificatele de care are nevoie compania pentru a putea funcționa și după aprilie 2020.

Gorj Domino: 12 zile de întârziere a salariilor, sindicatul funcționarilor publici face reclamație la ITM Gorj! Cei 180 de angajați ai Primăriei Motru așteaptă de 12 zile să își încaseze salariile pe luna septembrie. Ieri, salariații au răbufnit, au cerut sprijin sindicatului care s-a adresat în scris ITM Gorj, solicitându-le inspectorilor să vină iar în control în instituția publică. De data aceasta, solicitarea de control s-a făcut nu numai la ITM ci și către Finanțele Publice Gorj, sindicatul din primăriei dorind să știe cum s-au cheluit banii publici dacă lunar nu se găsesc pentru salarii, nu s-au acordat voucherele de vacanță și nici norma de hrană.

Impact în Gorj: Nume mari ale fotbalului românesc, la inaugurarea stadionului din Târgu-Jiu. O serie de nume importante din fotbalul românesc a confirmat prezența la festivitatea de inaugurare a stadionului din Târgu Jiu, care avea loc vineri, 25 octombrie. Printre aceștia se numără cel mai mare antrenor român, Mircea Lucescu, Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, actualul președinte, secretarul general al FRF, Cornel Dinu și reprezentanți ai clubului FCSB. Inaugurarea arenei din Târgu-Jiu se va face prin disputarea a două meciuri de fotbal, unul demonstrativ în care vor evolua foști componenți ai echipei naționale a României și foste glorii ale formației Pandurii Târgu Jiu. Printre aceștia se va număra și Robert Bălăeț, actualul director al Clubului Sportiv Municipal, care va juca atacant deși el a fost portar.

Comment here