Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Burlan are o replică pentru Gabriel Giorgi. ”Un copil rămas fără jucărie”. Directorul CE Oltenia, Daniel Burlan, a comentat, pe scurt, afirmațiile din ultimele zile ale social-democratului Gabriel Giorgi, care a pierdut recent postul de membru al Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia. Burlan spune că Giorgi este conflictual și-i amintește că în contractul de mandat erau clauze ce sunt în vigoare și după încheierea mandatului. După ce mandatul nu i-a mai fost prelungit, Giorgi a început să facă ”dezvăluiri” din CE Oltenia, care-l vizau mai ales pe directorul Daniel Burlan. Directorul CE Oltenia spune că Giorgi se poartă ca un copil căruia i-ai luat o jucărie. ”Are un comportament conflictual, de copil căruia i-ai luat o jucărie și apoi începe să țipe. A avut un mandat de 4 luni, avea instrumentele necesare în timpul mandatului pentru a verifica. Dacă a constatat o neregulă sau o abatere, putea să sesizeze. A zis că m-a sesizat pe mine, nu m-a sesizat niciodată cu nimic. El a avut un contract de mandat, are niște clauze și după, nu numai în timpul contractului de mandat. Mă acuză că am prejudiciat, dacă are dovezi să se ducă la organele abilitate și să demonstreze. Ce-a făcut el nu se face. Pe unde a fost a intrat în conflict cu toată lumea”, a declarat Daniel Burlan la Gorj TV.

Impact în Gorj: Al treilea grup energetic, pus în funcțiune la Rovinari. Complexul Energetic Oltenia a mărit producția de energie electrică. Astfel, compania a mai pus în funcțiune un grup energetic. De la funcționarea cu 5 blocuri energetice s-a ajuns la punerea în funcțiune a 6 grupuri energetice. La termocentrala de la Rovinari sunt pornite 3 blocuri energetice, iar la Turceni, Ișalnița și Craiova 2 câte un grup energetic. La Sucursala Electrocentrale de la Rovinari sunt în funcțiune grupurile energetice cu numerele 3, 4 și 6. La Sucursala Electrocentrale de la Turceni este pornit grupul energetic numărul 4 și ar mai putea fi pornit un grup energetic. De asemenea, Termocentrala Ișalnița funcționează cu grupul energetic numărul 7. Nu în ultimul rând, Termocentrala Craiova 2 are pornit grupul energetic numărul 1 și ar putea să funcționeze și cu blocul energetic numărul 2. Totul depinde însă de cererea de energie pe bază de cărbune la nivel național, precum și de stocurile de cărbune de la nivelul depozitelor Complexului Energetic Oltenia. Livările medii de energie de la nivelul celor 6 grupuri energetice de la CEO sunt de o mie de MWh.

Gorjeanul: Alexandru Zaharia, fostul director de la Edilitara, propunerea PSD pentru locul liber din CS-ul CEO. Giorgi, tras pe linie moartă. Fostul director de la Edilitara Public, Alexandru Zaharia, este propunerea PSD pentru locul vacant din Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. Locul a rămas liber, după ce, social-democratului Gabriel Giorgi nu i s-a mai reînnoit mandatul în Consiliu, urmare a unor critici făcute la adresa conducerii companiei, a susținut acesta. Zaharia este membru al PSD Târgu-Jiu iar, în partid, răspunde de structurile social-democrate, organizate pe asociații de proprietari. Alexandru Zaharia a fost tras pe dreapta de noua conducere a Primăriei Târgu Jiu în noiembrie. A rămas însă în echipa de conducere a societății, dar și în rândurile PSD Târgu-Jiu.

Sabotorii: Secția pentru procurori a Consiliului Superioar al Magistraturii va analiza, în ședința de marți, 27 septembrie, propunerea de prelungire a delegării în funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti a procurorului Ionela Valeria Gheju.Gheju ocupă funcția de conducere de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti de circa șase luni. Înainte, postul a fost ocupat de Constantin Bîjnea. Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti a intrat în magistratură în 2019. Anterior, Ionela Valeria Gheju a fost consilier juridic în cadrul CE Oltenia.

Comment here