Gorjonline: Oferte pentru cumpărarea Bazei de agrement Săcelu. Există deja oferte pentru preluarea bazei de la Săcelu, deținută de Complexul Energetic Oltenia. Compania a demarat în vară procedura de selecție de oferte de preț privind valorificarea întregului patrimoniu al Centrului de Perfecționare și Recuperare a Forței de Muncă – Băile Săcelu sau valorificarea de active individuale aparținând acestuia. Mai sunt doar câteva zile până la data limită pentru depunerea ofertelor neangajante. Pentru valorificarea activelor prin organizarea unei licitații cu strigare deschisă, Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. va colecta până pe 16.09.2022, toate ofertele neangajante primite de la agenții economici interesați, în baza scrisorilor de intenție și /sau a solicitărilor de informați specifice exprimate.
Pandurul: O instituție a CJ Gorj va avea director nou din noiembrie. Consiliul Județean Gorj organizează concurs de proiecte de management pentru Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. În ultimii ani instituția a fost condusă de Ion Cepoi. Data limită pentru depunerea de către candidați a proiectelor de management este 27 septembrie 2022. La concurs pot participa doar persoanele care au o experiență de minim un an în managementul instituțiilor publice sau al organizațiilor culturale private acreditate. Soluționarea dosarelor de concurs se va realiza până la data de 30 septembrie 2022, urmând ca analiza proiectelor să se desfășoare în două etape. Până la data de 4 noiembrie 2022 vor fi aduse la cunoștința publică rezultatele finale și lista nominală a candidaților.
Impact în Gorj: Cine plătește pagubele de pe stadionul Municipal din Târgu Jiu. Autoritățile din Târgu Jiu evaluează pagubele de pe stadionul din oraș după ultima partidă disputată de Rapid cu FCU Craiova. Primarul Marcel Romanescu a dat asigurări că totul va fi refăcut pe banii clubului care a închiriat baza sportivă. Suporterii au rupt mai multe scaune. „Evaluăm pagubele după meciul de pe Stadionul Municipal și vom purta discuții pe această temă cu reprezentanții FCU Craiova, organizatorul evenimentului sportiv, pentru remedierea, într-un termen cât mai scurt, a stricăciunilor. Avem o relație foarte bună cu acest club, suntem bucuroși să-i avem ca oaspeți pe craioveni și le oferim toate condițiile necesare pentru meciurile de acasă. Știm că FCU Craiova nu poartă responsabilitatea evenimentelor mai puțin plăcute din seara respectivă și ne dorim, în continuare, spectacole sportive de calitate”, a declarat Marcel Romanescu.
Sabotorii: Etex începe construirea fabricii de la Rovinari. ETEX BUILDING PERFORMANCE SA a cerut avizul de mediu pentru a realiza la Rovinari un “uscător șlam de gips”. Etex a câștigat anul trecut licitația organizată de Complexul Energetic Oltenia pentru valorificarea gipsului de la Rovinari. În urma acestui rezultat, Etex va investi peste 6 milioane de euro într-o instalație de uscare a șlamului provenit din desulfurarea gazelor la centrala termo-electrică din localitate. Gipsul provenit de la Rovinari va fi utilizat ca materie primă la fabrica Etex Building Performance de la Turceni. Acesta va completa necesarul de materie primă obținut de la instalația de uscare a șlamului de la centrala din Turceni, singura unitate energetică pe cărbune din România unde gipsul obținut din desulfurarea gazelor este valorificat de către industria materialelor de construcții.
Comment here