Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Șefa ISJ Gorj: Pot să fie WC-uri în curtea școlii, dar să fie modernizate. Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Marcela Mrejeru, a declarat la festivitatea de deschidere a anului anului școlar, la Fărcășești, că problema toaletelor în curtea școlii este supraevaluată. Mrejeru crede că important este să fie modernizate. Declarația rămâne în tonul celei date acum câteva zile de ministrul Educației, Sorin Câmpeanu. ”Toată lumea, în ultima vreme, întreabă de wc-urile din curtea școlii. Să știți că pot să fie și în curtea școlii, și acasă avem, dar sunt modernizate. Dacă acelea din curtea școlii sunt modernizate, nu contează, le trecem ca atare, să fie adecvate și să nu aibă copiii probleme”, a spus Mrejeru. Inspectoratul urmează să publice un raport cu privire la starea școlilor.

Impact în Gorj: Deputat de Gorj, scut pentru ministrul Virgil Popescu. Au fost discuții aprinse, marți,  la moțiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu. În Parlament, aleșii și-au aruncat vorbe grele, principala temă de atac fiind Complexul Energetic Oltenia. Liberalii au făcut scut în jurul ministrului Popescu, care nu a mai ocupat locul de la tribună, preferând banca de parlamentar, în compania colegilor. Printre cei care au ținut piept contestatarilor s-a numărat și deputatul de Gorj Gheorghe Pecingină, care l-a apărat pe ministru de vorbele acide ale parlamentarilor din opoziție. „Ministrul stă unde vrea!” a ripostat Pecingină în momentul în care George Simion, deputat AUR, l-a întrebat de ce a părăsit scaunul de ministru, de la tribună. Virgil Popescu este acuzat de opoziție că a permis umflarea facturilor românilor la energie. Catalogat „groparul CE Oltenia”, liberalul, prin discursul de la tribună, a negat toate acuzele aduse, inclusiv planurile ce vizează restrângerea activității CE Oltenia.

Sabotorii: Tinerii din Bălești au primit terenuri pentru case. Primarul din comuna gorjeană Bălești, Mădălin Ungureanu, a participat marți la acțiunea de distribuire a unor terenuri pentru tinerii din localitate care vor să își construiască locuințe. Administrația locală a oferit, cu drept de folosință, câte 500 mp, în localitate, cetățenilor care au depus cereri în acest sens și au respectat criteriile impuse, unul dintre ele fiind vârsta sub 35 de ani. Terenul pus la dispoziția tinerilor de administrația locală este situat în punctul ”Peste Iaz”. Atribuirea terenurilor se va face în folosință gratuită pe durata existenței locuinței.

Gorjonline: Senatorul Rujan, membru în Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei. Parlamentul a votat la finele săptămânii trecute, în şedinţă comună, înființarea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru examinarea inițiativelor legislative din domeniul justiției. Din partea PSD, în comisie a fost desemnat senatorul gorjean Cristinel Rujan. De adoptarea legilor justiției depinde ridicarea Mecanismului de Cooperare si Verificare (M.C.V.) și intrarea în Schengen a României. De asemenea adoptarea legilor justiției este jalon de îndeplinit pentru România în PNRR (Planul Național de Redresare si Rezilientă). Rujan este doctor în drept și face parte, încă de la începutul mandatului de senator, din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru constituționalitate, ambele comisii permanente ale Senatului.

Comments (1)

  1. […] Sursa articol si foto: radioinfinit.ro Cititi tot articolul […]

Comment here