Revista Presei

Revista presei locale

Gorjonline: Pedofilul Maronidis s-a sucit! A recunoscut, în cursul urmăririi penale, că a abuzat sexual două minore, dar când s-a văzut în libertate a contestat ancheta procurorilor. Omul de afaceri Laurențiu Gheorghe Maronidis, zis ”Marocanu”, trimis în judecată, pe 15 iulie a.c., de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru comiterea infracțiunilor de act sexual cu un minor, contestă ancheta procurorilor. Judecătorul de drepturi și libertăți va lua în discuție cererea cel puțin bizară a lui Maronidis, prin care solicită, printre altele, să se constate ”nulitatea întregii urmăriri penale”, în condițiile în care a recunoscut, în fața procurorilor, că a abuzat cele două minore, după ce le-a oferit și a consumat împreună cu acestea băuturi alcoolice. De altfel, probele audio-video depuse la dosar sunt indubitabile și relevă, fără echivoc, că acesta a întreținut acte sexuale cu cele două minore.

Pandurul: Mutări la ISJ Gorj. Doi inspectori pe domeniu. Au picat examenul, dar sunt șefii celor care l-au luat. Inspectorul școlar general Marcela Mrejeru a făcut schimbări în echipa sa de inspectori, dar mai întâi a fost nevoită să rezolve o încurcătură a Ministerului Educației. La finalul săptămânii, Mrejeru a fost într-o situație neașteptată, când pe fax a venit numirea Danei Constantinescu pe postul de inspector general. Potrivit unor surse din Inspectoratul Școlar Județean Gorj, eroarea celor de la Ministerul Educației a produs palpitații actualei conduceri. Mrejeru a sunat la partid, iar adjunctul Marian Staicu, spun surse din instituție, începuse demersurile pentru catedra sa de la Novaci, fiind convins că, dacă va reveni Constantinescu, va fi demis. Odată rezolvată această problemă, șefa învățământului a pus la punct lista de inspectori.  Gabriel Răscol este unul dintre inspectorii din echipa Marcelei Mrejeru, acesta fiind detașat de la Liceul cu Program Sportiv. Răscol a picat examenul pentru director, toamna trecută, însă prin noua postură el îi va coordona pe cei care au obținut posturile prin concurs. Cealaltă jumătate de normă de la Educație Fizică și sport este ocupată de Adriana Dănciulescu, inspector care de asemenea a picat examenul de director la Palatul Copiilor.

Impact în Gorj: UM Sadu ușurată la datorii. Uzina Mecanică Sadu din Bumbești-Jiu va beneficia de un ajutor oferit de stat. Printr-o ordonanță de urgență, Agenția Națională de Administrare Fiscală va șterge datoriile a zece companii din industria națională de apărare, printre care și unitatea strategică din Gorj. Impactul bugetar al acestei acțiuni se ridică la peste 100 de milioane de lei. Pe lângă datoriile către ANAF, UM Sadu înregistrează restante și la Primăria Bumbești-Jiu în valoare de 2 milioane de lei. Pentru stingerea acestora, autoritățile locale vor prelua mai multe hale industriale ce aparțin uzinei.

Sabotorii: Au ratat șansa de a conduce teatrul din Târgu- Jiu. Rezultate surprinzătoare ale celor doi candidați care rămăseseră în cursa pentru șefia Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. La proba interviu a concursului organizat de primărie, ambii au obținut note mici, iar mediile finale nu le permit să acceadă în funcția de manager al teatrului târgujian.  Unul dintre candidați a obținut la proba de susținere a proiectului de management în cadrul interviului, care a avut loc luni, 5 septembrie, nota 4.83, iar celălalt 5.70. Astfel, au încheiat concursul cu nota finală 6.28, respectiv 6.65.  „Întrucât notele finale obținute sunt sub nota 7,00, nu este declarat niciun câștigător la concursul de proiecte de management pentru ocuparea funcției de manager al Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” Târgu Jiu”, se arată în anunțul comisiei de concurs.  Numele candidaților au fost anonimizate dar cei despre care s-a vehiculat că rămăseseră în cursa pentru șefia teatrului sunt actrița Andreea Chirițescu și regizorul tehnic Sorin Pungan.

Comment here