Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Se reiau protestele sindicaliștilor din CEO. Protestele sindicaliștilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia, în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, se vor relua în ultima săptămână a lunii mai. Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, a declarat că legea privind pensionarea minerilor și energeticienilor la vârsta de 52 de ani nu are efectul așteptat, niciun salariat CEO nu a beneficiat. ”Ne gândeam să le reluăm mai devreme, dar au fost evenimentele ocazionate de Zilele Municipiului. Nu vom înceta să ne luptăm. Le promit colegilor mei că nu voi înceta să mă lupt pentru recunoașterea acestui drept, pentru că este o mare nedreptate pe care ne-a făcut-o și continuă să ne-o facă Guvernul României. Dacă nu am lucra în aceste condiții cu factori de risc, am înțelege situația aceasta, dar minerii și energeticieni chiar muncesc în condiții grele, care, în urma a zeci de ani de activitate, îi îmbolnăvesc foarte grav“ a declarat Tomescu.

Gorjonline: Șoferul de pe microbuzul școlar face mizerie la comandă! Gunoaie cărate cu tractorul primăriei. Situație ieșită din comun în Albeni, după ce șoferul de pe microbuzul școlar, angajat cu două luni în urmă, a fost prins în flagrant cărând gunoaie cu tractorul instituției publice. Ilegalitatea nu este că respectivul salariat folosește utilajul pentru a căra gunoi ci faptul că depozitează gunoiul pe malul apelor de pe raza comunei, creând un adevărat focar de infecție. Localnicii au sesizat problema până la Ministerul Mediului, convinși fiind că autoritățile competente din județ ar închide ochii la plângerile lor, chiar dacă petenții își susțineau sesizările cu dovezi relevante.

Pandurul: Legumele și fructele producătorilor de pe Valea Amaradiei vor fi exportate în Spania. Vești bune pentru producătorii de legume și fructe din comunele de la Valea Amaradiei. Aceștia nu vor mai rămâne cu produsele nevândute din momentul în care depozitul realizat în localitatea Bustuchin, de un investitor spaniol în parteneriat cu primăria, va fi gata. Autoritățile locale anunță că depozitul va deveni funcțional în maxim o lună de zile. Depozitul va reprezenta un avantaj pentru producătorii din localitate, dar și pentru cei din comunele învecinate. Spaniolii au investit în acest depozit aproximativ 350.000 de euro, iar primăria din Bustuchin a avut o contribuție de 45.000 de euro, bani obținuți prin GAL. Fructele și legumele aduse de producători la depozitul din Bustuchin vor merge în străinătate, mai exact în Spania, acolo unde investitorii au piață de desfacere. ”Noi o să primim fructe și legume, nu doar de la producătorii din Bustuchin, ci de la toți din comunele învecinate de pe Valea Amaradiei pentru că este spațiu suficient. Depozitul are o capacitate de a congela 40 de tone de produse și de refrigerare a 30 de tone”, a declarat primarul Ion Ciocea.

Gorjeanul: 50 de zile! Atât a stat arestat autorul accidentului mortal de la Hotel Brâncuși! Judecătorii vor decide dacă-i permit să părăsească domiciliul. Iulius Cristinel Lupulescu, inspectorul DSVSA, care, băut fiind, a accidentat mortal o femeie și l-a rănit pe soțul acesteia, pe trecerea de pietoni din fața sediului Consiliului Județean Gorj, pe 20 martie a.c., se află în arest la domiciliu, de la începutul acestei luni, iar zilele trecute, a cerut instanței să-i încuviințeze părăsirea domiciliului. Lupulescu nu a stat în arest preventiv decât 50 de zile, iar judecătorii i-au acordat clemență și l-au trimis să stea ,,arestat” acasă, pentru 30 de zile, când măsura poate fi înlocuită cu una și mai blândă, cu toate că inspectorul DSVSA e trimis în judecată pentru comiterea a trei infracțiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Comment here