Impact în Gorj: Trei variante ocolitoare pentru localități din Gorj, parafate. Marți au fost semnate documentele pentru începerea demersurilor de realizare a studiilor de fezabilitate pentru variantele ocolitoare ale localităților Motru, Bumbești-Jiu și Bălești. În prezența ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a primit asigurări că CNAIR se va implica pentru a demara cât mai repede procedurile de exproprieri. Valoarea celor trei șosele se ridică la circa 20 de milioane de euro. Sumele sunt decontate din fonduri europene.
Gorjonline: Afacerist în negocieri cu Consiliul Județean, pentru un tun imobiliar de 2 de milioane de euro. Potrivit unor informații apărute, zilele acestea, în spațiul public, Consiliul Județean Gorj negociază cu afaceristul Narcis Ciocăzanu, unul dintre cei mai prolifici dezvoltatori imobiliari din Târgu-Jiu, cumpărarea monumentului istoric Casa ”Moangă”. Imobilul a fost cumpărat, în urmă cu câțiva ani, de omul de afaceri de la familia Frumușanu, moștenitorii boierului Vasile Moangă, cu 286.000 de euro, după ce, ani la rând, autoritățile n-au fost interesate de achiziționarea acestuia. Casa a fost scoasă la vânzare de Ciocăzanu, prin intermediul unei agenții imobiliare, în toamna anului trecut, la prețul de 2 de milioane de euro, adică de șapte ori mai mult, așa că, dacă tranzacția se va parafa cu Consiliul Județean Gorj, costul de achiziție se va situa în jurul acestei sume care va fi plătită din bani publici. ”Nu pot să confirm, dar nici să infirm!”, la atât s-au rezumat declarațiile președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, în legătură cu acest subiect. Casa ”Moangă” este un monument istoric edificat în anul 1772 și i-a aparținut în secolul VXIII lui Vasile Moangă, un boier renumit, prieten al lui Tudor Vladimirescu. Imobilul este cunoscut ca fiind casa de la balconul căreia Tudor Vladimirescu le-a vorbit pandurilor săi înainte de a porni spre Padeș.
Sabotorii: Ce se întâmplă cu salariile din CE Oltenia după divizarea societății. Complexul Energetic Oltenia a făcut public proiectul de divizare parțială simetrică a companiei, pentru separarea Termocentralei Craiova II. Noua societate, care va avea același acționariat, se va numi Societatea Electrocentrale Craiova S.A. Aceasta va avea ca domeniu principal de activitate producerea de energie electrică. Noua societate va prelua de la CE Oltenia activele aferente sucursalei, inclusiv cele care fac obiectul unor litigii, datoriile față de terți ale CE Oltenia provenind din activitatea sucursalei, contractele existente aferente activităților termocentralei doljene, dar și personalul aferent. ”Salariaților transferați nu li se vor reduce sau modifica drepturile prevăzute în contractele Individuale de muncă sau respectiv în CCM”, se mai arată în proiectul de divizare.
Pandurul: Sporul de ”pregătire autovehicul” încaieră angajații Transloc. Mai mulți actuali sau foști angajați Transloc sunt buni de plată după ce au încasat sporuri majorate nelegal. Situația a ieșit la iveală după verificări făcute de inspectorii Curții de Conturi. Controlorii financiari au constatat că au fost acordate adaosuri necuvenite pe care le-au primit, în special, șoferii și dispecerii. Misiunea de recuperare a banilor nu este deloc ușoară. Unii salariați au dat societatea în judecată și au avut, deja, câștig de cauză. Suma de 48 de mii de lei ar fi fost încasată de câțiva angajați fără să aibă dreptul. Directorul Transloc, Mihai Paraschiv, a explicat că este vorba de un spor pe care îl primesc, în special, șoferii. Adaosul a fost inițial de 10%, apoi a crescut la 15%. Sunt opt șoferi care au primit acest bonus timp de trei ani. Acum trebuie să restituie 5%. Problema este că societatea nu reușește să recupereze banii. Câțiva angajați au dat în judecată Transloc și au avut și câștig de cauză.
Comment here