Revista Presei

Revista presei locale

Gorjeanul: Cere ca județul Gorj să fie declarat Zonă Economică Europeană cu Regim Special. Un parlamentar de Gorj acuză șefii județului că au realizat un Plan Teritorial de Tranziție Justă (PTTJ) care nu are nicio legătură cu nevoile reale ale locuitorilor din Gorj. Este vorba despre deputatul Radu Miruță care arată că Planul pentru județ este departe de a soluționa problemele existente și pe cele care vor urma, în situația în care se vor pierde ,,20.000 de locuri de muncă” iar unul din cinci gorjeni va ajunge la limita sărăciei.

Pandurul: Când încep munca cei 600 de noi angajați de la CE Oltenia. Mulți vin de la Minprest. Complexul Energetic Oltenia a selectat cele 600 de persoane ce vor fi angajate până la finalul anului. Primele vor începe munca pe 9 mai, iar restul la jumătatea lunii viitoare. Mulți dintre ei au venit din societăți care prestează activități pentru compania energetică, fiind atrași de veniturile de aici. Au renunțat la contractele pe durată nedeterminată din Minprest, de exemplu, să lucreze în carierele din CE Oltenia. “A fost chemat personalul selectat. Cu data de 9 mai vor fi angajați circa 400 de salariați. Restul, de 200, din 16 mai. Trebuie să le asigurăm echipamentul de lucru și protecție, instructajul și este nevoie de timp pentru aceste lucruri”, a declarat managerul companiei, Daniel Burlan.

Gorjonline: Echipamente rupte la SAJ Gorj! O parte a angajaților Serviciului de Ambulanță Județean Gorj își desfășoară activitatea cu echipamente necorespunzătoare.  Nu tot personalul beneficiază de echipamentele de protecție potrivit legii. Astfel, unii angajați ajung să meargă în intervenții cu echipamentele rupte. Unul dintre asistenții medicali are pantalonii rupți în zona buzunarelor. Altul are pantofii dezlipiți. În timp ce unii angajați primesc echipamente de lucru, alții încă le așteaptă. De atâta așteptare, au ajuns să își procure singuri tricourile care fac parte din echipament. Sindicatul Ambulanța Gorj, condus de Cristi Aldescu, a cerut de mai multe ori în scris acordarea echipamentelor de protecție, însă solicitările nu au fost luate în considerare.

Impact în Gorj: Gorjenii din 16 localități se pot pensiona mai devreme. Camera Deputaţilor a adoptat, în urmă cu câteva zile, un proiect de Lege privind modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul extinderii categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare. Prin acest proiect de lege, au fost adăugate mai multe localităţi pentru persoanele care pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu doi ani, fără penalizare. Proiectul de lege care a fost aprobat arată de unde provin persoanele ce beneficiază de aceasta, fiind vorba despre localitățile din zone foarte poluate. Gorjenii care pot beneficia de prevederile acestei legi sunt cei care au locuit cel puțin 30 de ani în următoarele localități: Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni.

Comment here