Revista Presei

Revista presei locale

Sabotorii: A murit bărbatul care a intrat în flăcări să-și salveze fiul. Este tristețe mare în comuna gorjeană Bălești, după aflarea veștii că bărbatul de 40 de ani, rănit într-un incendiu în septembrie, a murit la spital. Acesta a intrat în casa cuprinsă de flăcări pentru a-și căuta fiul de 7 ani, crezând că băiețelul este în casă. Nu era, dar Valentin Drăgănescu a suferit arsuri pe 60% din suprafața corpului și a ajuns în stare gravă la spital. “Aseară a plecat către stele eroul nostru VALENTIN DRĂGĂNESCU, care și-a riscat viața pentru fiul său. Mereu vei fi în inima noastră. Dumnezeu să te ocrotească și să te aibă în pază!”, a transmis o rudă a acestuia pe pagina de socializare.

Gorjeanul: Mărturii din secția ATI Covid Târgu-Jiu. „Vaccinați-vă! Este groaznic”. Citim că aproape 600 de pacienți infectați cu noul coronavirus au fost internați în secția ATI Covid din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, iar jumătate dintre ei au pierdut lupta cu boala. Valul patru al pandemiei a adus însă pe patul de spital tot mai mulți tineri nevaccinați, spun medicii. „Nu m-am vaccinat la timp și m-am îmbolnăvit. Din suflet vă rog să vă vaccinați, pentru că e oribil, e groaznic”, a declarat o pacientă internată la Târgu-Jiu. „Îmi pare rău că nu m-am vaccinat”, declară și un bărbat care este internat de două săptămâni în spital, fiind adus aici în stare gravă, cu afectare pulmonară de 95%. „Sunteți printre cei norocoși, să știți!”, i-a spus medicul care l-a îngrijit. În acest val patru, la ATI au fost internați mai mulți tineri nevaccinați comparativ cu celelalte valuri, spun medicii. „Acest val vine cu o tulpină mult mai contagioasă și agresivă, cu o mortalitate mult mai mare în rândul pacienților tineri mai ales, cu sau fără comorbidități. Numărul mare de infectați și, implicit, de pacienți foarte gravi ne-a pus în imposibilitatea de a face față chiar și cu cele 19 locuri de care dispunem în acest moment. Am asistat de un an și jumătate la drame și tragedii pe care cu greu le vom uita”, a mărturisit medicul Tatiana Grecu, șefia secției ATI Covid.

Impact în Gorj: Tratamentul cu anticorpi monoclonali poate fi efectuat și de medicii de familie din Gorj. Direcția de Sănătate Publică Gorj a informat cetățenii că se pot adresa medicilor de familie în vederea efectuării tratamentului cu anticorpi monoclonali la persoanele infectate cu virusul SARS-CoV-2. Aceste doze se pot administra pacienților cu forme ușoare și medii de boală, care nu necesită administrare de oxigen și care au factori de risc semnificativi pentru evoluția severă a Covid-19, de preferat în primele 3-5 zile de la debutul simptomelor. „Eficiența anticorpilor monoclonali depinde de administrarea cât mai precoce după debutul bolii, nu mai târziu de primele 7 zile” a transmis DSP Gorj.

Pandurul: Primul 10 la interviurile pentru directori de școli. 27 de profesori au fost programați, miercuri, pentru interviurile în cadrul concursului pentru posturile de director și director adjunct din școli. S-a înregistrat și prima notă de 10, aceasta fiind obținută de directoarea adjunctă a Liceului Tehnologic nr. 2 din Târgu Jiu. La proba scrisă, aceasta a fost notată cu 8,40. Directorul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu a obținut nota 8,80, la fel și unul dintre candidații pentru șefia Liceului Tehnologic „Henri Coandă” din Târgu Jiu. În schimb, din cei șase candidați înscriși pentru conducerea Școlii Gimnaziale „Voievod Litovoi” din Târgu Jiu, patru nu s-au mai prezentat la interviu, unul s-a retras, iar singurul rămas în cursă a picat proba cu nota 5,60.

Comment here