Revista Presei

Revista presei locale

Sabotorii: Cărbunele din Valea Jiului, înlocuit cu peleți din Norvegia. Cărbunele care a stat la baza funcţionării centralei de la Paroşeni va fi înlocuit cu peleţi din biomasă, produşi de Arbaflame, o companie norvegiană. Ministrul Energiei, Virgil Popescu şi Bjorn H. Knappskog, director general al companiei Arbaflame, au semnat marţi o scrisoare de intenţie pentru a transforma activitatea CET-ului de la Paroşeni.”Astăzi am semnat un acord istoric pentru Sistemul Energetic românesc şi pentru Valea Jiului. Acest parteneriat presupune o decarbonificare masivă, pentru că vom înlocui huila arsă în CET Paroşeni cu peleţi produşi în mod sustenabil, cu o rată scăzută de emisii de CO2. Este un prim pas pe care îl facem pentru Valea Jiului şi mai avem încă multe de făcut”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei. Arbacore, denumirea sub care sunt cunoscuţi peleţii, se pot transporta, depozita şi manipula în acelaşi mod ca şi cărbunele. Densitatea energetică a peleţilor Arbacore corespunde cu 76% din valoarea energetică a cărbunelui.

Gorjonline: S-a pus la cale schimbarea lui Zaharia de la Edilitara. Majoritatea aleșilor locali din Consiliul Local Târgu-Jiu a votat, luni, în ședință extraordinară, emiterea, către Adunarea Generală a Acționarilor societății Edilitara Public SA, propunerii de numire a celor șapte membri în Consiliul de Administrație al acesteia. Practic, hotărârea adoptată, care face parte din procesul de numire a administratorilor Edilitara, certifică faptul că selecția acestora, făcută pe bani publici de către o firmă de recrutare, e doar de fațadă, în condițiile în care cei șapte membri ai CA fac parte din cercul relațional al primarului Marcel Romanescu. Din noul Consiliu de Administrație nu vor mai face parte Veronica Cuțitoiu și Alexandru Zaharia, iar în locul acestora urmează să fie numiți Grigore Drondoe și Sorin Costin Prună. În Consiliul de Administrație vor rămâne Adrian Dăianu, inginer la Hidroelectrica, Grigore Jianu, secretarul general al municipiului Tg-Jiu, conferențiarul universitar Dorel Chirițescu, Ramona Nodea, administratorul public al municipiului Tg-Jiu și Nicolae Cosmin Costache, de profesie tehnician mecanic.

Pandurul: Vîlceanu, în echipa de negociere cu PSD și USR. Liberalii au stabilit, marţi seară, în şedinţa Biroului Politic Național, componenţa echipei de negociere pentru formarea unei majorităţi parlamentare. În echipă se regăsește și deputatul PNL de Gorj, Dan Vîlceanu, secretarul general al partidului. Se va negocia mai întâi cu USR, dar se dorește și o guvernare cu PSD, prioritatea fiind ca PNL să dea premierul. Surse politice afirmă că Florin Cîțu și Dan Vîlceanu s-ar opune unei alianţe cu PSD, însă preşedintele Iohannis ar fi transmis liderilor liberali să nu refacă alianţa cu USR, partid care și-a trântit propriul guvern. Vîlceanu chiar a declarat public că opţiunea sa personală şi singura este USR. Marți dimineață, Marcel Ciolacu a anunțat că PSD este dispus să intre la guvernare. Din echipa de negocieri mai fac parte Florin Cîţu, Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu, Lucian Bode şi Rareş Bogdan.

Impact în Gorj: Municipiul Târgu-Jiu participă la competiția pentru a deveni „Capitală a Tineretului din România-2023“. În cazul în care va fi declarat câștigător, municipiul Târgu-Jiu va trebui să contribuie cu suma de 1,2 milioane de lei noi pentru organizarea unor evenimente și finanțarea proiectelor de tineret de la nivel local. Primăria Târgu-Jiu a încheiat un parteneriat cu mai multe asociații și alte fundații în vederea depunerii candidaturii, precum și pentru desfășurarea unor acțiuni în cazul câștigării competiției. Primăria Târgu-Jiu s-a angajat, de asemenea, să înființeze un centru pentru tineret.

Comment here