Revista Presei

Revista presei locale

Gorj Domino: Schema de sprijin pentru achiziția certificatelor de CO2 a fost finalizată. Zi importantă, miercuri, 14 august a.c., pentru Complexul Energetic Oltenia (CEO), în contextul în care comisia interministerială a finalizat schema de sprijin pentru achiziția certificatelor de CO2, destinată producătorilor de energie care utilizează combustibili fosili. Sorinel Boza, președintelui Directoratului CEO, a declarat că documentul a fost elaborat, însă mai sunt câteva observații din partea unor companii, pe care trebuie să le facă până săptămâna viitoare, când va fi prezentată forma finală a schemei de sprijin, urmând apoi avizele din partea Consiliului Concurenței și prezentarea acesteia în Guvern și în CSAT iar, ulterior, demararea discuțiilor cu Comisia Europeană.

Casa Gănescu a trecut abia acum în administrarea Ministerului Culturii pentru Muzeul Brâncuși! Chepeneag își poate face, în sfârșit, birou. Guvernul României a adoptat, în ședința din 12 august 2019, o hotărâre privind înscrierea în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Culturii și Identității Naționale a bunului imobil „Casa Gănescu”, pentru stabilirea sediului Muzeului Național ”Constantin Brâncuşi”. Asta îl ajută în special pe Valentin Chepeneag, social-democratul care conduce deja muzeul, fără a avea un birou în acest sens. Proiectul de hotărâre s-a fost necesar în contextul în care, în anul 2015, a fost adoptată Legea pentru înființarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” în municipiul Târgu Jiu, însă fără a se stabili în mod concret un sediu pentru instituție.

Pandurul: Grupul 5 Rovinari, sacrificat pentru certificatele de carbon. Acționarii Complexului Energetic Oltenia vor fi informați în ședința din luna septembrie cu privire la faptul că societatea nu mai poate accesa creditul pentru modernizarea grupului 5 Rovinari, pe perioada de rambursare a creditului de 500 de milioane de lei pentru achiziția certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Creditul de 500 de milioane de lei a fost obținut în această primăvară pentru achiziționarea certificatelor de carbon aferente producției de energie de anul trecut. Dacă nu le-ar fi plătit în termenul legal, 30 aprilie, CE Oltenia ar fi plătit 100 de euro pentru fiecare certificat neachiziționat și ar fi riscat pierderea acordului de mediu. Din păcate, a fost sacrificată obținerea unui alt credit, pentru modernizarea mai rapidă a grupului 5 Rovinari.

Cum a localizat Moța mișcările din vila PSD. Procurorul gorjean Emil Moța, acum la DNA, a făcut un nou dosar penal legat de vila cumpărată de trezorierul PSD din banii primiți de partid ca subvenție. Vila era folosită de trezorierul de atunci Mircea Drăghici, prejudiciul fiind de 450.000 de euro. Pentru a scăpa de dosarul penal, cei de la PSD au susținut, în scris, că vila era folosită pentru activitățile online ale partidului. Drăghici a adus chiar şi un martor, pe Nicolae-Andrei Vasile, care i-a susţinut versiunea şi a declarat că a lucrat online din „sediul” din Pipera. G4 Media dezvăluie cum au dovedit procurorii că Drăghici, martorul lui şi PSD mint.

Gorjeanul: Peste 19 milioane de lei virate în conturile partidelor politice. Subvenţii în valoare totală de 19.701.167,80 lei au fost virate, în luna august, în contul partidelor politice de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), potrivit datelor comunicate miercuri de AEP. Conform unui comunicat de presă, valoarea subvenţiei virate de AEP în contul fiecărui partid politic, în luna august, a fost repartizată astfel: Partidul Social Democrat – 11.210.871,04 lei; Partidul Naţional Liberal – 5.136.398,39 lei; Uniunea Salvaţi România – 1.510.475,23 lei; Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – 1.116.449,52 lei; Partidul Mişcarea Populară – 726.973,62 lei.

Comments (1)

Comment here