Revista Presei

Revista presei locale

Sabotorii: Companii străine, interesate de termocentralele din Gorj și Valea Jiului. Investitorii străini au pus ochii de centralele pe cărbune la care România a renunțat sau urmează să renunțe. O recunoaște Virgil Popescu, ministrul Energiei. La nivelul Ministerului Energiei au ajuns solicitări de la două companii străine care doresc să participe la Mintia la punerea unei noi capacităţi de funcţiune, spune ministrul. “Ne-au notificat şi pe noi, şi pe lichidatorul judiciar. Sunt două companii mari, potente, care doresc să investească în termocentrala de la Mintia. Este o companie din Israel şi o companie din Coreea de Sud”, a declarat Virgil Popescu într-un interviu pentru presa centrală. Acesta a făcut referire și la termocentralele din Oltenia. “La fel, la Complexul Energetic Oltenia avem interes din partea unor companii străine să vină să tehnologizeze şi să pună gaz în locul cărbunelui. Deci este un interes destul de mare vizavi de aceste locaţii strategice, nu pentru a fi demolate. Vrem să punem alte capacităţi de producere a energiei electric” a mai susținut Virgil Popescu.

Gorjeanul: Firma familiei unui deputat PNL lucrează la consolidarea unui drum județean din Gorj. Consiliul Județean Gorj a încheiat, pe data de 19 mai, un contract cu o firmă din Vâlcea, pentru efectuarea unor lucrări în cadrul proiectului de modernizare a drumului județean 675B, ce traversează localitățile Câmpu Mare-Albeni-Călugăreasa-Prigoria-Zorlești-Alimpești, până în DJ675 C. Banii sunt asigurați din fonduri europene. Cinci firme au depus oferte, fiind desemnată câștigătoare cea a SC Cazicom SRL din Băile Olănești. Firma de construcții este deținută de tatăl deputatului PNL de Vâlcea, Laurențiu Cazan. Societatea lucrează în tandem cu Strabag SRL, firma care a semnat, în 2018, contractul pentru reabilitarea acestui important drum. În baza acestui contract, pe DJ 675B s-a turnat asfalt, s-au realizat podețe transversale, șanțuri, poduri și accese la proprietăți în proporție de 75%, mai puțin în zonele în care sunt prevăzute lucrări de consolidare.

Pandurul: Horațiu Gorun, pe urmele lui Dăncilă. Gorjeanul Horațiu Gorun, secretarul general al guvernului, va trebui să afle în ce condiții a ajuns soțul fostului premier Viorica Dăncilă la o companie de stat. Informarea va ajunge apoi pe masa premierului Florin Cîțu. „Am cerut informaţii, acolo a fost un concurs pe care domnul respectiv înţeleg că l-a câştigat. Am cerut o informare la secretarul general al guvernului să aflu exact condiţiile în care s-a derulat acel concurs”, a spus premierul Cîțu, amintind de un concurs viciat de la Ministerul Finanţelor, unde toată documentaţia a fost trimisă către DNA. „Mă uit şi aici”, a mai spus Cîțu. Cristinel Dăncilă a fost angajat în luna mai consilier la Transgaz. Soțul fostului premier a ocupat, timp de 12 ani, poziţia de director în divizia Exploatare şi Producţie din OMV Petrom – sucursala Argeş. El a supervizat operaţiunile de extracţie a produselor petroliere ale OMV Petrom în judeţele Argeş, Dolj, Olt, Gorj şi Teleorman.

Gorjonline: Un șef din CEO vrea funcție politică. Unul dintre șefii din Complexul Energetic Oltenia aspiră la o funcție în politică. Este vorba de unul dintre consilierii managerului general Daniel Burlan, președintele directoratului companiei. Persoana în discuție este Ion Rușeț, consilier județean ales pe lista PMP Gorj. Rușeț a anunțat că nu va candida la postul de președinte al organizației județene a PMP, dar că aspiră la unul din cele 6 posturi de vicepreședinte. Partidul Mișcarea Populară Gorj este condus de omul de afaceri Nicolae Davițoiu, consilier județean.

Comment here