Revista Presei

Revista presei locale

Gorjeanul: Deputatul Vîlceanu, despre proiectul de pensionare a minerilor: „O povară imposibil de gestionat de CE Oltenia”. Deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, i-a înfuriat rău pe mineri și energeticieni. Parlamentarul spune că proiectul de pensionare anticipată a angajaților de la CE Oltenia, pentru care au loc proteste la Târgu-Jiu, presupune achitarea retroactivă a contribuțiilor a mii de angajați, ceea ce este „o povară imposibil de gestionat de CE Oltenia”. Liberalul spune că proiectul pe care-l susțin acum unii angajați din CEO nu este proiectul pe care l-a depus în urmă cu mai bine de un an în parlament. „Eu propuneam condiții speciale pentru cei care lucrează în condiții grele, ori acest proiect aflat acum în discuție presupune achitarea retroactivă a contribuțiilor, ceea ce este o povară imposibil de gestionat de CE Oltenia. Nu poate plăti acești bani, ceea ce înseamnă că oamenii tot nu pot beneficia de pensionare. Ori dacă plătește înseamnă închiderea companiei”, a atras atenția Vîlceanu.

Pandurul: Blocaj! „Din experiența mea de primar, nu s-a întâmplat niciodată așa ceva“. Nemulțumire în rândul primarilor gorjeni. Edilii sunt supărați pe faptul că trece și luna martie și nu a apărut niciun ghid pentru accesarea fondurilor europene. Deși au multe planuri de investiții în localități, primarii bat pasul pe loc și nu știu de ce proiecte să se apuce. Primarul din comuna Bălești este foc și pară din acest motiv. Mădălin Ungureanu are agenda plină de proiecte pentru care ar vrea să solicite fonduri europene, dar nu poate să facă nimic în acest sens. ”Este luna martie și nu a apărut niciun ghid pentru accesarea de fonduri europene și nu a fost deschisă nicio axă de finanțare. Din experiența mea de primar, nu s-a întâmplat niciodată așa ceva. Ne țin pe loc pentru că nu avem un ghid publicat. Anul acesta e doar alergătură și nimic concret. Ceva nu merge bine și asta nu este bine deloc, mai ales că se dorește să se distrugă și ce a funcționat cândva. Eu urmăream să obțin fonduri europene pentru o grădiniță, pentru extinderea canalizării, a rețelei de gaze și, cel mai important, pentru schimbarea destinației școlilor închise, care dacă nu le reabilităm se distrug”, a spus primarul din Bălești.

Impact în Gorj: Au început verificările la depozitul de deșeuri din Târgu- Jiu. Comisia mixtă stabilită la nivelul Prefecturii Gorj a început verificările stabilite la depozitul de deșeuri din Târgu-Jiu, pentru constatarea gradului de realizare a investiției pentru diminuarea poluării prin mirosul greu de suportat care se resimte în zonele din apropiere. Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan, a transmis că s-a întocmit proiectul tehnic și au fost lansate comenzile pentru achiziționarea echipamentelor necesare. Comisia mixtă va efectua verificări în fiecare zi de vineri, pe parcursul celor 11 săptămâni în care cei de la firma Polaris Mediu, care administrează groapa de gunoi, s-au angajat să realizeze investiția.

Gorjonline: Filip anunță deschiderea unei noi fabrici la Rovinari. Primarul orașului Rovinari a anunțat deschiderea celei de-a treia fabrici, cu o primă linie de producție programată pentru luna aprilie. Investitorul este Remus Băluțeanu, cel care a ales să rămână în orașul Rovinari chiar dacă avea mari oportunități de dezvoltarea în afara județului Gorj. Fabrica va produce utilaje pentru industria ambalajelor și va avea aproape 300 de angajați atunci când fabrica va funcționa la capacitate maximă. Enova Group a achiziționat în urmă cu puțin timp ruinele a ceea ce a fost UMR Rovinari, iar aici va funcționa, pe lângă AUTOLIV și MOVEOS, una dintre cele mai moderne fabrici din zona Olteniei. În perioada imediat următoare, prin intermediul platformei de recrutare de pe site-ul Primăriei Rovinari va începe procesul de selecție și angajare a personalului.

Comment here