Revista Presei

Revista presei locale

Gorjonline: CAUZA DECESULUI taximetristului din Târgu-Jiu! Toate speculațiile cu privire la o eventuală crimă sau suicid, în cazul taximetrist din Târgu-Jiu, dispărut, în cursul zilei de luni și găsit abia miercuri, mort, în mașina sa, la marginea pădurii de la Drăgoieni, au fost spulberate, în urma necropsiei. Concluziile medicilor legiști sunt fără echivoc și relevă faptul că tânărul de 38 de ani avea unele probleme medicale mai vechi, care i-au provocat, în final, decesul. Opinia specialiștilor, care a ajuns la dosarul penal întocmit în cauză, exprimată în urma necropsiei, arată că tânărul avea probleme cardiace mai vechi, au declarat surse din anchetă. Mai exact, în urmă cu ceva timp, acesta suferise un infarct, iar al doilea infarct i-a provocat decesul.

Impact în Gorj: Asistenta medicală acuzată că a avut relații intime cu un medic în secția ATI COVID-19 este cercetată de poliție. Asistenta medicală de la secția ATI COVID-19 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, care a fost acuzată într-o sesizare anonimă că a avut relaţii intime cu un medic chiar în interiorul unităţii medicale, este cercetată acum de poliție. În plus, o comisie de cercetare disciplinară i-a aplicat o sancțiune de diminuarea a salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni. Aceasta a fost cercetată, iniţial, pentru aspectele semnalate în sesizarea anonimă, pentru care nu a fost găsită responsabilă deoarece acuzaţiile nu s-au putut proba. Ulterior, pe Facebook, asistenta cu pricina a comentat în urma unui control efectuat de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, când s-a depistat faptul că mai multe doctoriţe cu COVID-19 care figurau internate în spital erau, de fapt, acasă: „Poate o să ajungeţi voi la mâna noastră“. Aceste cuvinte au costat-o un „Avertisment“ aplicat de o comisie de cercetare. Ulterior ea a primit sancţiunea maximă, pentru că a făcut afirmaţii necorespunzător prin care a adus atingere prestigiului Spitalului Judeţean de Urgenţă, într-un interviu pe care i l-a acordat unui jurnalist din Gorj.

Pandurul: Minerii vor aceleași drepturi ca balerinii și cascadorii. Salariații Complexului Energetic Oltenia vor modificarea Legii pensiilor, astfel încât lucrătorii din unitățile de producție a energiei electrice și termice să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani. Manu Tomescu, lider sindical în cadrul Termocentralei Rovinari, spune că este vorba de drepturile pe care acum le au anumite categorii de artiști. Liderul sindical le cere tuturor colegilor săi să pună presiune pentru trecerea acestui proiect.

Partid lăsat fără sediu din cauza datoriilor. Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat va rămâne fără sediul din centrul municipiului Târgu Jiu. Formațiunea condusă de lichidatorul Matei Catrinoiu a acumulat datorii de zeci de mii de lei la plata chiriei, astfel că instanța a decis, definitiv, evacuarea și predarea sediului. Edilitara Târgu Jiu, societatea care administrează spațiile puse la dispoziția partidelor politice, a acționat în instanță PNȚCD încă din primăvara anului 2019. În noiembrie 2019, Judecătoria Târgu Jiu a obligat PNȚCD să achite chiria restantă de 12.478 lei, precum și penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere. Totodată, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 428/12.10.2010 și evacuarea pârâtului din imobilul situat pe B-dul Victoriei. PNȚCD a atacat sentința Judecătoriei Târgu Jiu, dar în septembrie 2020, Tribunalul Gorj a respins apelul ca nefondat. Catrinoiu nu a renunțat și a formulat recurs la această sentință. „Respinge recursul ca nefondat. Definitivă”, a decis joi, 4 februarie, Curtea de Apel Craiova. Partidul continuă și în prezent să folosească acest spațiu, invocând că nu a fost somat să predea spațiul. Potrivit Edilitara, șefii PNȚCD refuză să primească documentele care le sunt adresate și implicit refuză să predea spațiul. Partidul se află în acest sediu din anul 1996.

Comment here