Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Protest la Târgu -Jiu pentru Alexandra și Luiza. Câteva mămici cu copii din Târgu-Jiu s-au mobilizat, duminică, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la lipsa de reacție a autorităților în cazul copiilor dispăruți. Femeile au aprins lumânări pentru sufletele celor două tinere din Caracal care au fost ucise de un individ care le-a luat cu mașina la ocazie. “Corupția și incompetența ucid”, “Să vă fie rușine”, “Alexandra, iartă-ne” sunt câteva mesaje lăsate de protestatari în fața Instituției Prefectului Gorj.

Impact în Gorj: Familia Luizei, fata dispărută la Caracal, testată cu detectorul de minciuni, la Târgu-Jiu. Criminalul de la Caracal și-a recunoscut faptele și a povestit cum le-a ucis pe Alexandra şi Luiza. Gheorghe Dincă a dat amănunte despre modul în care a comis cele două crime. Prima dintre victime, Luiza, a dispărut acum patru luni, în aprilie. Familia fetei a fost adusă la Târgu-Jiu, pe parcursul anchetei, pentru testul cu detectorul de minciuni. Anchetatorii voiau să fie siguri că familia nu ascunde nimic, că nu au luat legătura cu fata și că nu au nimic de ascuns.

IDP nu a fost în stare să asfalteze un drum de 3 kilometri. Contractul va fi reziliat. Conducerea Primăriei orașului Tismana vrea să rezilieze contractul cu Întreprinderea de Drumuri și Poduri, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Gorj, cu privire la modernizarea unui drum comunal care face legătura între centrul localității și satele Ciocârlii și Vânăta. Lucrarea trebuia finalizată în urmă cu un an, dar nici măcar jumătate din drum nu a fost asfaltat. Primarul localității Tismana, Marian Slivilescu, a spus că a notificat societatea Gorj cu privire la rezilierea contractului: „Decizia rezilierii contractului a fost luată în urma discuțiilor care au avut loc în Consiliul Local, și asta pentru că cetățenii sunt extrem de nemulțumiți de faptul că lucrările au fost oprite și tărăganate de peste doi ani de zile. Am transmis o adresă către IDP și am informat verbal Consiliul Județean. Din data de 27 august, contractul va fi reziliat” a anunțat edilul.

Gorj Domino: Liderul PSD Rovinari vrea să-și aducă ”duduile” în CEO! Pistolea a cerut schimbarea locului de muncă al unor angajați cu probleme medicale. Situație halucinantă la Cariera Pinoasa unde câțiva salariați cu probleme de sănătate riscă să fie transferați, pentru a lăsa locurile de muncă, ce nu presupun un efort deosebit, unor persoane apropiate inginerului Constantin Pistolea, liderul PSD Rovinari. Acțiunea a fost descrisă, cu lux de amănunte, de vicepreședintele PNL Gorj, Gheorghe Pecingină, care susține că ceea ce i-au semnalat oamenii a fost confirmat de directorul de Resurse Umane al CEO, iar demersul abuziv a fost stopat.

Surprize în primul CS al CEO: Dumitrașcu a DEMISIONAT, Știrbu ales PREȘEDINTE! Prima ședință a noului Consiliu de Supraveghere (CS) al CE Oltenia, care a avut loc, vineri, la sediul companiei energetice s-a lăsat cu surprize: secretarul de stat în Ministerul Energiei, Marius Dumitrașcu, a renunțat la calitatea de supraveghetor, iar președinte al organismului de conducere al producătorului energetic a fost ales Gheorghe Știrbu, un businessman din București, care a mai trecut, pentru scurtă vreme, pe la CEO, în urmă cu patru ani. Potrivit unor surse, decizia de a demisiona a fost luată de Dumitrașcu după ce memorandumul care urma să fie supus atenției Guvernului, cu privire la numirea sa în CS-ul CEO, a fost retras.

Gorjeanul: Primele biciclete electrice asamblate la Târgu-Jiu, prezentate publicului. Unul dintre investitorii de la Târgu-Jiu, producătorul de biciclete electrice Bike Electric Quadrini, a fost prezent în Piața Prefecturii vineri, 26 iulie, chiar înaintea spectacolului susținut de Taraful ,,Constantin Lătărețu” și Damian Drăghici & Brothers. Firma are, în acest moment, zece angajați și a anunțat că vor urma, în curând, și alte recrutări de personal. Pentru 2020, producătorul și-a anunțat intenția de a investi la fosta fabrică de confecții de la Coloana Infinitului, peste un milion de euro din fonduri europene, urmând să ajungă la 60 de angajați.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here