Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Producător agricol: “Ne fac pe față. Cred că ne termină de tot!”. Producătorii agricoli sunt supărați pe decizia guvernului de a renunța la Programul “Tomata”. Dacă în 2020 au fost ciuntiți la bani, anul acesta micii agricultori au aflat că nu vor mai primi nimic. Nu sunt bani pentru continuarea acestui program, a transmis ministrul Agriculturii. “Guvernanții ăștia, bravo lor pentru măsură! Anul trecut ne-au fentat pe față. Trebuiau să ne dea 3000 de euro și ne-au dat cu aproape 1000 de euro mai puțin. Decât să ne ajute, mai greu ne îngroapă. Eu nu cred că o să mă mai înscriu în alte programe. E greu, ne omoară birocrația. În plus, nu avem acces în supermarketuri. Nu investesc într-un depozit, nu îi interesează. Promit și degeaba! E greu să vinzi la piață. Ne-au transmis că dacă e să facă un depozit o să-l facă la Dolj că la Gorj suntem prea puțini producători. Noi, Gorjul suntem cam terminați, ne fac pe față. Cred că ne termină de tot! A fost rău cu cei dinainte dar cu aștia e și mai rău”, a declarat Constantin Gridan din comuna Telești.

Gorjonline: Cum sfidează primarii restricțiile în vreme de pandemie! CHEF cu LĂUTARI și zeci de invitați, de ziua primarului de la Bălești. Mădălin Ungureanu, primarul comunei Bălești, a sfidat prevederile actului normativ prin care Guvernul a prelungit, miercuri 13 ianuarie a.c., starea de alertă pe teritoriul României și a organizat, chiar a doua zi, joi, un chef cu lăutari, pentru a-și serba ziua de naștere. La petrecere, pe lângă apropiații și prietenii lui Ungureanu au venit și alți primari, iar cel de la Lelești, chiar cu Duster-ul primăriei. Muzica lăutarilor, special tocmiți pentru chef, se auzea din stradă, iar dedicațiile pentru primarul Ungureanu curgeau ”fără număr”.

Fostul administrator special al UATAA Motru, la un pas de închisoare! Îl așteaptă 9 luni de detenție. Mihail Țurlea, cel care a ocupat poziția de administrator special al UATAA Motru pentru doar două luni de zile, va face, în scurt timp, nouă luni de detenție. Asta a stabilit, miercuri, Tribunalul Gorj după ce Serviciul de Probațiune l-a acționat pe liberal în judecată pentru că nu a respectat cele stabilite de instanța de la Strehaia care l-a condamnat la nouă luni de închisoare cu suspendare. Instanța Tribunalului Gorj i-a lăsat lui Țurlea o mica portiță, o contestare a sentinței în trei zile, dar șansele sunt minime ca acesta să scape fără executarea celor noua luni de pușcărie. Mihail Țurlea a candidat din partea PNL pentru un loc de consilier local și a condus timp de două luni UATAA Motru. Liberalul a pierdut funcția pentru că s-a aflat de trecutul său penal, adică de faptul că s-a luat la harță cu soția și socrul acestuia.

Gorjeanul: Abuzuri în serie la Penitenciarul Târgu-Jiu! Șase agenți de penitenciare au semnat, la finalul anului trecut, o petiție prin care informează conducerea despre o serie de probleme. Reacția conducerii, anunță Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, ar fi fost una contrar așteptărilor, angajații respectivi primind amenințări, insulte și încercări de mușamalizare. În noiembrie 2020, 6 agenți din Penitenciarul Târgu-Jiu, după ce au încercat ierarhic și au constatat că nu au cu cine, au pregătit o petiție pe care au înaintat -o șefilor ierarhici referitoare la o serie de probleme care pun în pericol siguranța deținerii și a penitenciarului, spun sindicaliștii. ”Evident, cineva din unitate a primit petiția spre rezolvare, și a tot făcut la variante care nu au mulțumit mai marii penitenciarului, deși probe sunt, iar înregistrările video au fost disponibile o vreme și puteau fi foarte ușor verificate. Dacă, desigur, cineva și-ar fi dorit să identifice și să rezolve problemele, nu să mușamalizeze. Între timp, agenții cu pricina au fost inițial rugați, după care amenințați să-și retragă acea notă de informare/petiție care ajunge și pe la ANP. Nu de alta, dar e vorba despre același penitenciar unde se constată sute de nereguli și conducerea e mereu cadorisită cu majorări de 50%”, sesizează FSANP.

Pandurul: O comună din Gorj a rămas fără niciun asistat social. S-a ajuns în această situație după ce dosarele celor care au vrut să primească bani în schimbul câtorva ore de muncă în folosul comunității au fost analizate la sânge de angajații primăriei, care au stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile. Situația prezentată este în comuna Bumbești-Pițic. Localnicii ar fi vrut banii fără să presteze orele de muncă în comunitate. Locul asistaților social la treburile din comunitate a fost luat de salariații primăriei. ”Treaba asistaților sociali o facem cu salariații primăriei, cu șoferii, polițiștii locali. Lunar avem câte o acțiune de curățenie în comună la care participă funcționarii primăriei. E greu când avem de săpat sau curățat șanțurile, dar ne descurcăm. Trebuie să le facem pe toate”, a spus primarul Michi Nioață.

Comment here