Revista Presei

Revista presei locale

Gorjonline: SURSE: Fost parlamentar, lider de partid, favorit pentru postul de administrator public al unei comune din Gorj. Fostul deputat Ion Cupă, președintele organizației Dolj a PMP, este cotat ca principal favorit pentru postul de administrator public al comunei Padeș, susțin surse politice. Momentan, Cupă a rămas fără loc de muncă, după ce PMP a eșuat la alegerile parlamentare, însă ar putea reveni la Administrația Finanțelor Publice Gorj în funcția de consilier superior, de pe care a plecat, în urmă cu opt ani, dar se pare că varianta de la Primăria Padeș e mult mai ofertantă, mai ales că cerințele postului, ca o coincidență, se pliază perfect pe CV-ul său. Ion Cupă a fost ales deputat de Gorj, în 2012, din partea ARD (o alianță din partide de dreapta formată în jurul fostului PDL), iar mai apoi, la începutul lui 2013, a preluat șefia PDL, pentru patru luni doar, pentru că a dezertat la PNL. În final, a plecat la Mehedinți, fără să mai aibă legături cu cei care l-au votat parlamentar. În 2016, a mai prins un mandat de deputat din partea ALDE Dolj, iar la începutul acestui an a părăsit partidul, după o dispută publică cu fostul secretar general al acestuia, Daniel Chițoiu, și a preluat organizația județeană a PMP Dolj.

Impact în Gorj: Medic, despre incidența scăzută de infectare cu SARS-CoV-2 din județul Gorj: „Nu reflectă realitatea“. În județul Gorj se înregistrează cea mai mică rată de infectare cu SARS-CoV-2 de la nivel național. Elena Vlad, medic pneumolog în cadrul Spitalului Județean de Urgență, susţine că situația prezentată de autorități nu reflectă realitatea, pentru că pacienții preferă să nu se mai testeze și urmează singuri un tratament, dacă au simptome. „Nu cred că indicele de infectări în Gorj reflectă realitatea. Sunt om care face mult pneumologie legată de COVID-19 în această perioadă. Percepţia omului care acordă consultaţii de acest fel este că nu ne testăm, ca şi pacienţi. De exemplu, la cabinet, un pacient a venit cu o radiografie, iar eu am spus că este vorba de boală COVID-19. A fost puţin deranjat şi a spus că nu există altă boală, decât asta? I-am explicat care este diferenţa între alte boli şi COVID-19. Am insistat pe anamneză şi l-am întrebat dacă are gust şi miros, după care mi-a răspuns că le-a cam pierdut. Mi-a solicitat să-i dau un tratament. Există foarte mulţi cetăţeni în judeţ care se tratează fără să se testeze din următoarele considerente: nu le convine izolarea, nu doresc să cheltuiască pentru efectuarea testului PCR, nu doresc să se interneze în spital să facă acest test. Chiar şi cei simptomatici nu intră sub incidenţa vreunei statistici şi nu reflectă realitatea din acest judeţ“ a declarat Elena Vlad.

Gorjeanul: Urmărit penal pentru lucrările la vila din Rânca, Buduran propus pentru promovarea în funcție! Alexandru Buduran, fostul director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, a fost propus șef de Serviciu în instituția din care a fost destituit din funcție. Buduran s-a ales cu dosar penal în urma scandalului legat de folosirea subordonaților săi la lucrările vilei sale din Rânca, dar acum Consiliul Director l-a propus pentru promovare. Mai precis, în ședința de joi a Consiliului Director s-a propus o comasare a Compartimentului Administrativ cu cel de Resurse umane din cadrul SGA Gorj. Șef al serviciului astfel creat a fost propus Buduran, fost director, în prezent informatician al societății, cercetat penal.

Pandurul: Sprijin pentru firmele din Motru. Primăria Municipiului Motru anunță agenții economici interesați că au fost aprobate două scheme de minimis. Este vorba despre ajutorul acordat unei întreprinderi unice care desfăşoară o activitate economică, care nu depăşește valoarea de 200.000 Euro într-o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, respectiv 100.000 Euro, în cazul întreprinderilor ce activează în sectorul transportului rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost. O schemă de ajutor privește procedura de acordare a reducerilor şi scutirilor la plata impozitului pe clădiri şi terenuri în vederea creării de noi locuri de muncă de către întreprinderile care îşi au sediul şi desfăşoară activitatea în Municipiul Motru.

Comment here