Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Legea Pensiilor îi îngrijorează pe minerii din Gorj. Minerii se pensionează pe bandă rulantă în această perioadă, dar nu același lucru se va mai întâmpla din toamna anului viitor. Este previziunea pe care o face președintele Federației Naționale Mine Energie, care crede că dacă nu va fi modificată Legea Pensiilor, minerii nu se vor mai putea pensiona până în 2023. “Nu va mai fi același ritm de a ieși la pensie ca anul acesta. Va scădea. Dacă nu vor fi modificări ale legislației, ne vom trezi, anul viitor, că de la 1 septembrie 2021 până la 1 ianuarie 2023 nu pleacă nimeni sau aproape nimeni. Cam asta înseamnă și este o problemă”, a explicat Dumitru Pîrvulescu. Acesta a vrut să clarifice și ce va duce la această statistică sumbră. Oamenii vor fi nevoiți să rămână mai mult în câmpul muncii dacă legea care va urma să intre în vigoare în toamna anului viitor nu se va modifica.

Gorjonline: Poenaru, suspectat de declarații mincinoase, în ancheta epidemiologică! Se poate alege cu dosar penal! Ion Poenaru, președintele Obștii Peștișani, riscă se aleagă cu dosar penal pentru fals în declarații și zădărnicirea combaterii bolilor, dacă se dovedește că a mințit într-o declarație dată pentru Direcția de Sănătate Publică. Documentul semnat olograf de Poenaru are câteva omisiuni, cu privire la faptul că fiul său a fost văzut la volanul autoturismului pe care șeful obștii îl folosește zilnic, dar și referitor la contactul direct pe care acesta l-a avut cu unul dintre finii săi, în urmă cu opt zile, episod de care nu se pomenește nimic în declarația dată sub sancțiunea legii.

Gorjeanul: Premierul Ciucă a trimis Armata la DSP Gorj! Militarii, implicați în activitate de circa o săptămână. Ministerul Apărării Naționale pune la dispoziția direcțiilor de sănătate publică din țară aproximativ 600 de militari pentru a sprijini, în perioada următoare, eforturile generale de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Aceștia își derulează deja activitatea și la Direcția de Sănătate Publică Gorj.Numit în urmă cu mai bine de o săptămână în funcția de premier, Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, a venit deja cu schimbări și gestionări suplimentare ale activității derulate în țară pe linie de COVID-19. Mai precis, acesta a delegat militari care să-i ajute la bunul mers al lucrurilor pe funcționarii DSP-urilor. Acest caz este deja întâlnit și la Gorj, unde de câteva zile, cadre din Armata Română se implică în activitatea Direcției de Sănătate Publică Gorj pe linie de gestionare a pandemiei provocată de COVID-19. Potrivit unor surse, militarii nu fac altceva decât să răspundă la apelurile venite pe call-center după încheierea programului de lucru al funcționarilor DSP Gorj.

Impact în Gorj: Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu va avea un nume nou după modernizare. O societate de construcții din București, deținută de un om de afaceri cu origini gorjenești, se va ocupa de modernizarea Casei de Cultură din municipiul Târgu Jiu. Este vorba de firma Masterclass SRL, care a mai câștigat lucrarea de construcție a bazinului de înot de la Stadionul Municipal. „Dacă nu vor apărea probleme, săptămâna viitoare se anunță câștigătorul Casei de Cultură. Cel care a câștigat reabilitarea Casei de Cultură este un gorjean sută la sută. Este același constructor care a câștigat realizarea bazinului de înot. Reprezentantul societății vine joi ca să predăm amplasamentul pentru începerea lucrărilor la bazinul acoperit. Este o firmă serioasă. Este și o satisfacție sufletească. Eu cred că oricine a plecat de aici se gândește foarte bine când vine să realizeze ceva. În prima parte a anului viitor vor începe lucrările la cele două obiective. Sunt două lucrări foarte mari pentru Târgu Jiu și, probabil, așteptate de către tineri și oamenii de cultură“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, la Impact TV. Edilul a anunțat că a decis schimbarea denumirii Casei de Cultură. Va purta numele Mariei Lătărețu.

Comment here