Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Cine plătește despăgubirile date unui șef din CE Oltenia. Un fost șef al Departamentului Juridic din Complexul Energetic Oltenia, concediat ilegal, a primit despăgubiri de peste 315 mii de lei la reangajare. Suma a fost stabilită de instanța de judecată, dar ulterior un control al Curții de Conturi a stabilit că persoanele care se fac vinovate de concedierea ilegală trebuie să suporte suma. Pe cale de consecință, acționarii CE Oltenia vor analiza în ședința din ianuarie propunerea ca să fie promovată tot în instanță o acțiune în răspundere patrimonială, pentru recuperarea sumei de 315.599 de lei.

Deputat ales, confirmat în conducerea CE Oltenia. Acționarii Complexului Energetic Oltenia s-au întrunit pe 14 decembrie, pentru a prelungi cu încă patru luni mandatele supraveghetorilor. Printre ei este și Dumitru Mărculescu, ales deputat pe 6 decembrie. După depunerea jurământului, acesta va avea la dispoziție 15 zile pentru a opta pentru una dintre cele două funcții. CE Oltenia mai are cinci supraveghetori din șapte câți erau până acum câteva luni. Cei cinci sunt: Dumitru Mărculescu – președinte, Saceanu Constantin, Eftenoiu Mădălin Cornel, Mitrică Cosmin Ionuț și Georgescu Petre Mădălin. Dumitru Mărculescu a fost ales deputat de Mehedinți. Cel mai probabil acesta va opta pentru postul de deputat, astfel că în ianuarie va trebui numit un alt supraveghetor.

Gorjonline: O ASISTENTĂ medicală a Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” Runcu s-a stins din viață. Mihaela Cartianu avea numai 58 de ani! Managerul spitalului din Runcu, Ion Ciochină a declarat că asistenta nu a fost diagnosticată pozitiv cu SARS-CoV-2 și nici nu știa să fi având alte probleme de sănătate. „ Era asistentă la camera de gardă și ambulatoriu. Nu a avut Covid și nu știu să fi avut alte afecțiuni” a declarat managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” Runcu, Ion Ciochină. Colegii asistentei medicale au postat zeci de mesaje de condoleanțe pe Facebook.

Satul Negoiești, ca în Evul Mediu! Consilierii locali din comuna Prigoria au de gând să propună proiecte care sa scoată satul Negoiești cu adevărat la lumină. Este vorba despre iluminat stradal pentru toți cetățenii dar și despre asfaltarea drumurilor, pline acum de noroaie. „La următoarea ședință de CL, in urma sugestiilor trimise de dumneavoastră, voi propune reorganizarea iluminatului public, in toate satele, astfel încât becurile sa fie amplasate la distante egale, nu preferențial, favorizând doar unii dintre cetățenii. O alta propunere ar fi pietruirea drumurilor sătești si a căilor de acces spre Biserică/cimitir, cu piatra concasata(spartă) și compactată, calitatea fiind mai bună, spre deosebire de balastul clasic. Sincer, îmi doresc să și asfaltăm în viitorul apropiat sau chiar reducerea impozitelor celor care nu beneficiază de aceleași drepturi cu cei care au asfalt, de exemplu”, a spus unul dintre aleșii locali din Prigoria.

Impact în Gorj: Liber la Pițărăi! Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Gorj a luat decizia ca tradiția Pițărăilor să fie respectată la Gorj. Cetățenii pot participa la tradiționalul obicei doar respectând o serie de măsuri impuse de autorități. În interiorul localităţilor se interzic circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri. În plus purtara măștilor și a mănușilor de protecție este obligatorie. La fel și păstrarea distanţei fizice de 1,5 metri între participanţi,

Comment here