Revista Presei

Revista presei locale

Gorjonline: Meritocrația și contractele ascunse cu statul nu-i diferențiază pe „senatorul” Dinache și „deputatul” cântăreț Fîciu de la AUR de politicienii pe care-i înfierează. Cântărețul Nicu Fîciu și afaceristul Andrei Florian Dinache, capete de afiș ale Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la alegerile parlamentare în Gorj, personaje fără mesaj și fără notorietate publică pe zona politică, au obținut al patrulea scor în județ, în urma numărării voturilor, devansând partide precum Pro România și PMP. Deși, pe toată perioada campaniei electorale au clamat toată clasa politică, pentru stagnarea României în ultimele trei decenii la toate capitolele și au afirmat că ei sunt schimbarea, nici Fîciu și nici Dinache, nu fac notă discordantă față de politicienii versați, adică au aceleași apucături: meritocrație și contracte, nedeclarate, cu statul.

Pandurul: Vin de la Timiș să dezbată prioritățile zonei miniere Gorj. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează la Târgu-Jiu un workshop în care vor fi abordate prioritățile zonei minierei Gorj, în vederea tranziției de la actuala dependență economică ridicată, la un viitor cu emisii reduse de carbon. Evenimentul are loc, astăzi, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Gorj din Târgu Jiu. Reamintim că în Gorj vor fi închise în Gorj, începând de anul viitor, cariere miniere și grupuri pe cărbune, fiind nevoie de alternative.

Un paramedic gorjean, premiat de Arafat. Un paramedic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj a fost premiat de Raed Arafat. Totul după ce Adrian Gheorghe a reușit să salveze un copil de doar trei ani oferindu-i indicații, prin telefon, tatălui său. Acesta l-a readus la viață pe cel mic chiar înainte să ajungă la ei salvarea. Paramedicul gorjean a primit Emblema de Onoare a Departamentului pentru Situații de Urgență. Adrian Gheorghe este pompier militar de 14 ani. Are la activ mii de intervenții și tot atâtea vieți salvate până acum.

Gorjeanul: Control judiciar pentru inculpați din „Mafia Pădurilor”. Trei inculpați anchetați în dosarul ce vizează defrișările ilegale constatate de procurori și polițiști pe parcursul acestui an la Tismana și Peștișani rămân sub control judiciar. Cei trei au același nume și au ajuns, luna trecută, în spatele gratiilor în aceeași zi, ulterior fiind plasați în arest la domiciliu. Acum ei au cerut instanței să constate încetarea de drept a acestei măsuri preventive, lucru care nu a fost acceptat însă de Tribunalul Gorj. „Respinge cererile formulate de inculpaţii Fuiorea Petre Ion (Senior), Fuiorea Purec Ion (Junior), Fuiorea Purec (Nică) privind încetarea de drept a măsurii arestului la domiciliu. Obligă inculpaţii la câte 100 de lei cheltuieli judiciare statului. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la pronunţare sau comunicare”, a decis instanța.

Impact în Gorj: Angajări la CSM Târgu-Jiu. Clubul Sportiv Municipal mai are nevoie de angajați pentru a-și desfășura activitatea în mod normal. „Mai avem nevoie de doi-trei angajați la Clubul Sportiv Municipal. Avem nevoie de un jurist. A avut loc un concurs și sper că nu vor fi probleme și că acest post va fi ocupat. Mai avem nevoie pe organizare de competiții. Noi ne ocupăm de tot ce înseamnă organizarea de competiții: noi inscripționăm tricourile, noi le transportăm, facem orice, și pregătirea și toate documentele. Patru oameni. Este foarte puțin. Sperăm să mai avem doi-trei oameni să ne putem desfășurăm normal activitatea. Nu îmi doresc un club cu o structură stufoasă, pentru că eu îmi doresc ca sportivii să fie răsplătiți pentru efortul lor“,  a precizat Robert Bălăeț, directorul CSM Târgu-Jiu. În momentul de față, clubul are aproximativ 500 de sportivi.

Comment here