Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Salariat al CE Oltenia, la spital cu arsuri grave. Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a suferit, marți, un grav accident de muncă. Este vorba de un electrician în vârstă de 50 de ani, de la Cariera Roșiuța. Acesta a suferit arsuri grave și a fost transportat inițial la spitalul din Motru, apoi transferat la Craiova. Potrivit CE Oltenia, salariatul participa la lucrarea de înlocuire a unui motor electric cu puterea de 630 kW, de la una din acționările transportorului TH 601. După ce a realizat operația, în urma efectuării probelor de funcționare, a constatat că sensul de rotație al motorului era greșit. În urma acestei constatări, electricianul s-a deplasat în casa electrică a transportorului în vederea schimbării sensului motorului, prin inversarea a două faze în celula de alimentare a motorului. Ajuns în casa electrică, uitând să deconecteze tensiunea, acesta a pătruns în celula de alimentare a motorului și, intrând în câmpul electric, a provocat un scurtcircuit, arcul electric produs provocându-i arsuri la antebrațele ambelor mâini.

Roșca pleacă din FNME: Nu o să permit mojicii! Războiul dintre sindicaliștii Dumitru Pîrvulescu și Nelu Roșca e departe de a fi stins. Deși dădeau semne că au îngropat securea războiului, cei doi încă nu s-au împăcat. Mai mult, Nelu Roșca amenință că va părăsi Federația Națională Mine Energie și va merge în altă parte, după ce Pîrvulescu a cerut ca acesta să nu mai participe la ședințele Comisiei Mixte administrație – sindicate din Complexul Energetic Oltenia.

Gorjonline: SENZAȚIONAL! Averile candidaților, la Senat, zeci de milioane de euro! Cine-i cel mai BOGAT. Averile candidaților gorjeni pentru Senatul României însumează câteva zeci de milioane de euro. De departe, cel mai bogat dintre candidați este Ion Iordache, candidatul PNL la un post de senator de Gorj. Iordache este proprietarul a 88 terenuri, agricole, pășuni, forestiere, arabile și livezi, majoritatea poziționate în Turceni și în localitățile din jur, achiziționate în ultimul deceniu. În jur de 550 de hectare de pădure, și mai mult de 450 de hectare de alte terenuri, în total peste 1.000 de hectare de teren. Iordache deține 15 imobile, adică diverse clădiri, case, și blocuri, iar în parcul auto personal de regăsesc, pe lângă un tractor cu remorcă, două motociclete, o barcă cu motor și patru autoturisme. Iordache are 1,3 milioane de lei în conturi și 140.000 de lei investiți în monede de aur. Între candidații la Senat cu o avere considerabilă se găsește și Corneliu Răducan Morega de la USR, proprietar al unei case și al unui apartament, iar pe lângă acestea mai deține o casă de vacanță și un spațiu comercial. Sorinel Boza, candidatul PMP pentru un loc în Senatul României este proprietarul a două terenuri și o casă de 288 de mp, la Medgidia, precum și al unui apartament la Constanța, iar pe un altul, pe care l-a vândut, anul trecut, a încasat 35.000 de euro. Cristinel Rujan, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, candidatul PSD pentru un loc în Senat, are cinci terenuri în Târgu-Jiu și Dănești, două case și un apartament.

Gorjeanul: Locuitorii din zonele poluate ies mai repede la pensie. Deja se depun cereri. Legea prin care zeci de mii de gorjeni vor putea ieși mai devreme la pensie este în vigoare. „Este o dorință mai veche a oamenilor și am reușit să obținem acest lucru pentru ei. La Casa Județeană de Pensii Gorj se primesc deja cereri de pensionare în baza articolului de lege promovat de mine”, a anunțat Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj. Potrivit legii, persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 kilometri în jurul acestora, vor ieși mai repede la pensie. Liberalul Dan Vîlceanu a completat legea, adăugând în listă mai multe localități din Gorj.

Comment here