Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Polițist gorjean, răpus de COVID-19, la doar 37 de ani. Cristian Zanfira, în vârstă de 37 de ani, ofițer în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, a murit duminică în Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești, unde era tratat de COVID-19. „După ce la sfârșitul săptămânii trecute am aflat de decesul colegului nostru, de 34 de ani, de la Brașov, azi am aflat că un alt coleg, de 36 de ani, de la IPJ Gorj a fost răpus de COVID. Suntem profund îndurerați de această veste. Colegul nostru Cristian Zanfira, Zane cum îi spuneau toți, era un om care își dorea să ajute pe toată lumea, un bun prieten și camarad. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Nu îl vom uita și promitem că vom fi alături permanent de familia lui!“ a transmis Corpul Național al Polițiștilor.

Pandurul: Aurelian Șuță – ȘAI, condus astăzi pe ultimul drum. Cunoscutul caricaturist Aurelian Șuță – ȘAI va fi condus luni pe ultimul drum. Fost polițist, cu suflet de artist, Aurelian Șuță a fost răpus de noul coronavirus, la numai 55 de ani. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu o pot face la biserica din Stolojani, comuna gorjeană Arcani, unde pot aprinde o lumânare sau lăsa o floare. La înmormântarea care va avea loc luni, la ora 13, nu pot participa decât opt membri ai familiei, acestea fiind condițiile impuse în pandemie. Aurelian Șuță era artistul care de 1 Iunie – Ziua Copilului – făcea sute de caricaturi micuților din Târgu Jiu. Este și cel care a portretizat toți miniștrii de Interne, lucrările fiind expuse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj

„Butoane” – șeful Ocolului Silvic Tismana, încă o lună de arest la domiciliu. I se alătură și Pașa! Șeful Ocolului Silvic Tismana, Ion Tăerel, zis Butoane, inginerul silvic Alexandru Ilie Grecescu și omul de afaceri Petrișor Tănasie, zis „Pașa”, au primit, vineri, încă o lună de arest la domiciliu în dosarul denumit de presă „Mafia pădurilor”. În același timp, magistratul care a judecat dosarul a respins propunerea formulată de procurori cu privire la pădurarii Daniel Vasile Văcaru și Daniel Tănasie și inginerul silvic de la ocolul privat din Peștișani, Tiberiu Nicolae Logăscu. În cazul lor, arestul la domiciliu a fost înlocuit cu măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cei trei nu au voie să plece din țară, să comunice între ei și nici să se apropie de inculpații sau martorii din dosar. În plus, inculpații nu pot reveni la vechile locuri de muncă și nu au voie să dețină, să folosească și să poarte arme. Sentința nu este definitivă.

Gorjonline: CUTREMURĂTOR! Bătrână ABANDONATĂ sub cerul liber, într-un mărăciniș, la marginea localității Sâmbotin. La capătul ulițelor satelor, acolo unde se termină asfaltul și unde echipele de campanie ale politicienilor își încheie periplurile electorale, începe Gorjul real. La marginea satului Sâmbotin, din comuna Schela, unde n-a călcat picior de politician, la nici un kilometru de primăria locală, locuiește, de mai bine de o lună, o femeie abandonată de familie. Cam tot de atunci a fost ales și noul primar al comunei, Constantin Gabriel Deteșan, un tânăr liberal care încă nu și-a revenit după șocul victoriei și, la mai bine de două săptămâni de la depunerea jurământului, își face singur urări pe facebook. ”A fost abandonată de Dumnezeu!”, spun doi bărbați care tocmai veniseră să-i aducă niște lemne. Femeia, în vârstă de 76 de ani, își duce zilele sub cerul liber, alături de câțiva câini și pisici.

Gorjeanul: Măsuri anti-COVID la CE Oltenia! Aproape 100 de salariați, afectați de virus. Ion Rușeț, consilierul președintelui Directoratului CE Oltenia, a declarat, la finele săptămânii trecute, că situația privind infectările cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul companiei energetice, este una cel puțin ,,delicată”, în contextul în care, 45 de angajați ai societății, depistați pozitiv, erau internați în spitale, iar alți 46 se aflau în carantină la domiciliu. Deși Directoratul CEO a implementat unele măsuri privind prevenirea răspândirii noului coronavirus, în cazul în care rata de infectare va depăși 1% din numărul total de angajați, se va institui un nou plan de acțiune. De la începutul pandemiei, 184 de salariați ai complexului energetic, care au contractat virusul, s-au vindecat și și-au reluat activitatea.

Comment here