Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Se închid restaurantele în Târgu-Jiu. Școlile trec în online. Patru localități din Gorj aveau miercuri o incidență mai mare de trei cazuri de infectare cu coronavirus la mia de locuitori, astfel că intră în scenariul roșu: școlile trec în online, restaurantele și cinematografele de închid, spectacolele cu public sunt interzise. Este vorba de Târgu Jiu, Scoarța, Turcinești și Bustuchin. Purtarea măștii devine obligatorie atât în spațiile publice închise, cât și în cele deschise. În Târgu Jiu au fost 285 de infectări în 14 zile, dintre care nouă copii, rata de infectare fiind de 3,01 la mie. La Scoarța au fost 15 cazuri, dintre care un copil, aici rata de infectare fiind de 3,07. La Bustuchin, cu 11 cazuri în două săptămâni, s-a ajuns la o rată de infectare de 3,25, iar la Turcinești este de 3,29, aici fiind 7 cazuri în 14 zile.

Au fost aleși viceprimarii din Târgu-Jiu. Consiliul Local Târgu-Jiu a fost convocat, miercuri seară, în ședință de îndată, pentru stabilirea componenței comisiilor de specialitate și pentru desemnarea celor doi viceprimari. Singurii nominalizați au fost Bogdan Bejinaru de la PNL și Gabriel Coica de la Pro România. PNL și partidul lui Ponta au bătut palma la Târgu Jiu pentru formarea unei majorități simple în Consiliul Local. Liberalii au 10 mandate de consilieri locali, PSD doar șapte, iar Partidul Verde și Pro România câte două mandate.Înainte de alegerea viceprimarilor, în tabăra PSD au fost neînțelegeri în privința consultărilor pentru stabilirea componenței comisiilor de specialitate.Ciprian Florescu, fostul candidat PSD la Primăria Târgu Jiu, a spus că nu știa despre aceste consultări. Din acest motiv, grupul de consilieri PSD a părăsit pentru câteva momente sala în scopul stabilirii persoanelor care vor face parte din comisiile respective.

Gorjonline: Dosarul „Mafia pădurilor”! Miliardarii din clanul Purec, REȚINUȚI pentru constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și DARE DE MITĂ. Trei oameni de afaceri din familia Purec, de la Peștișani, cei care controlează firma Șupelnița, care are ca obiect de activitate exploatări forestiere, cu o cifră de afaceri de 2,2 milioane de euro, anul trecut, au fost reținuți, pentru 24 de ore, marți seara, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în dosarul ”Mafia pădurilor”. Ionel Purec, fiul acestuia, Ionuț Purec și Nică Purec, sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, dare de mită, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, instigare la tăiere nelegală de arbori în formă continuată, instigare la furt de arbori în formă continuată, şi evaziune fiscală în formă continuată. Ionel Purec Fuiorea, fiul acestuia Ionuț Purec Fuiorea, angajat al societății și Ion Purec Fuiorea, zis Nică, cel care administra depozitul de lemne de la Boroșteni al aceleiași firme, au fost chemați la audieri, marți după amiaza și, ulterior reținuți, în dosarul în care sunt cercetați penal și arestați la domiciliu Ion Tăerel, șeful Ocolului Silvic Tismana, doi ingineri silvici, doi pădurari şi Tănase Petre, zis Pașa, patronul unei firme cu profil exploatări forestiere.

Gorjeanul: Violeta Alexandru, ministrul Muncii, mulțumită de ce a găsit la AJOFM Gorj. Ministrul Muncii s-a aflat, miercuri, la Târgu-Jiu, într-o vizită de lucru, aceasta bifând sediile mai multor instituții publice județene din subordine. Ulterior, Violeta Alexandru, a scris pe pagina sa de Facebook concluziile vizitei de la Gorj. ”Fotografia este de la sediul AJOFM Târgu-Jiu, la care am fost, astăzi, într-o vizită neanunțată. Plățile pentru măsurile active erau la zi. Totuși, fotografia face și ea parte din bilanțul meu de un an. Este așa un model în unele instituții publice ca pe birourile de lucru, în centru, să stea ghivece cu flori iar dosarele cu probleme într-un colț. Abia în acest an s-a simțit, la Muncă, că administrația s-a mobilizat pentru cetățeni. Se poate mai bine!” a notat, printre altele, ministrul pe pagina de socializare.

Impact în Gorj: O gorjeancă ar putea ajunge în frunte atletismului românesc. Campioana olimpică la maraton, Constantina Diță, a anunțat că intenționează să candideze pentru funcția de președinte al Federației Române de Atletism. Sportiva născută în județul Gorj, la Turburea, și care a început sportul la CS Pandurii s-a aflat într-o vizită la Zalău. „Este o ocazie importantă pentru mine şi vreau să merg pe la toate cluburile de atletism din ţară, să văd în ce condiţii se pregătesc atleţii, copiii, adică viitorii campioni ai României pentru că este important să le creăm condiţii copiilor şi sportivilor de performanţă de la noi din ţară. Mă gândesc foarte serios să candidez la preşedinţia Federaţiei Române de Atletism. În primul rând, îmi doresc să creez condiţii pentru sportivi, pentru că dacă avem condiţii de pregătire, putem avea rezultate ca şi Federaţie. Până atunci, nici rezultate nu vom avea” a declarat Constantina Diţă.

Comment here