Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: „Gaură“ de 100 de miliarde de lei vechi la Primăria Târgu-Jiu. Primăria Municipiului Târgu-Jiu înregistrează, în acest an, un deficit de zece milioane de lei noi. Primarul Marcel Romanescu  a declarat că problemele financiare sunt cauzate de pandemia de COVID-19, pentru că unitățile economice au fost afectate, iar nivelul încasările s-a redus. „Situația dificilă cu care se confruntă oamenii de afaceri se reflectă în indicatorii de la nivelul municipiului Târgu-Jiu. Suntem, după șase luni de zile, storși, și din punct de vedere al resursei umane, pentru că toți am intrat în acest război. A mai venit și competiția electorală, care ne-a mai stors și de o altă parte de energie. Sper ca oamenii de afaceri să își desfășoare activitatea pe raza municipiului Târgu Jiu și să nu fie afectați în aceeași măsură în care a fost afectată autoritatea publică locală. Niciodată, autoritatea publică din Târgu-Jiu nu a fost pusă într-o astfel de situație“ a declarat Romanescu.

Gorjeanul: Despăgubire în bătaie de joc: 1 leu/mp! Instanța i-a oferit 14 euro! Proprietara unui teren expropriat pentru construirea noii centuri a municipiului Târgu-Jiu a câștigat în instanță despăgubiri de câteva zeci de mii de euro. Statul i-a oferit, în bătaie de joc, un leu pe metru pătrat, pentru o suprafață de teren de circa 6.000 de mp. Femeia a dat în judecată compania de drumuri, cerând să primească o justă despăgubire pentru terenul situat în intravilanul municipiului Târgu-Jiu, iar instanța de judecată i-a dat definitiv câștig de cauză. Printr-o expertiză de specialitate, s-a stabilit că valoarea de piață a terenului este de 14,02 euro/mp. S-a ținut cont de zona în care se găsește proprietatea, categoria parcelei de teren, dotările, rețelele de transport sau destinația terenului.

Pandurul: Fost director din CE Oltenia, banii înapoi! Suma e considerabilă. Un fost membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia va trebui să restituie banii încasați necuvenit, în urmă cu mai bine de cinci ani. Iar suma nu este una de neglijat, fiind vorba de mai bine de 65.000 de lei. Aurel Medințu a fost angajat al CE Oltenia cu contract individual de muncă până în primăvara lui 2013. În urma unui control efectuat la finele anului 2016, ANAF a constatat că membrii Directoratului CE Oltenia au încasat remunerații lunare mai mari decât limitele stabilite prin contractele de mandat. Concret, deși nu și-au îndeplinit obiectivele și criteriile de performanță stabilite prin contractele de mandat, șefii CE Oltenia au primit aceeași sumă de bani lună de lună. Prin urmare, ANAF a obligat CE Oltenia să recupereze prejudiciul. Cei care nu au restituit banii de bună voie au fost dați în judecată.

Gorjonline: Deputatul Vîlceanu propune modificarea Legii pentru recunoașterea meritelor personalului medical. Deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, a înaintat, luni, Biroului Permanent al Camerei Deputaților o propunere în vederea modificării și completării, în regim de urgență, a Legii pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva COVID-19, în sensul de a se preciza, în mod expres, sursa de finanțare a drepturilor de natură pecuniară reprezentate de pensia de urmaș, a ajutorului suplimentar acordat familiei care a suportat cheltuielile ocazionate de decesul personalului medical care a participat la acțiuni medicale împotriva COVID -19, precum și a ajutorului lunar acordat părinților în condițiile în care, decedatul era singurul întreținător al părinților săi. ”În România au murit zeci de cadre medicale infectate cu noul coronavirus și aproape 6.000 au trecut prin această boală. Nu de puține ori infecția s-a produs chiar în spital, tratând pacienți. În urma lor au rămas copii care au nevoie de sprijin. Sunt familii care, în urma decesului, au rămas fără un venit important. Așa cum cadrele medicale se luptă să salveze pacienții infectați cu coronavirus, așa și noi trebuie să le asigurăm tot ce au nevoie, lor și familiilor lor” a explicat Vîlceanu.

Comment here