Revista Presei

Revista presei locale

Impact în Gorj: Directorul Apelor din Gorj, amendat de ITM pentru că a folosit angajați la efectuarea de lucrări la pensiunea sa din Rânca.Directorul Sistemului de Gospodărire al Apelor (SGA) Gorj, Alexandru Buduran, a fost amendat cu suma 140.000 de lei de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, pentru că a folosit șapte angajați din cadrul instituției la unele lucrări la pensiunea care se află în construcție în zona montană Rânca. La acțiunea de control au participat și jandarmii. Alexandru Buduran, directorul SGA Gorj, a spus că salariații au venit să-l ajute la curățenie și că se aflau în concediu.

Primarul comunei Fărcășești, amendat pentru o petrecere cu 200 de invitați, relatează același cotidian. Primarul liberal al comunei Fărcășești a fost amendat de către polițiști pentru organizarea unei petreceri la care nu s-a respectat numărul maxim de participanți. Aproximativ 200 de persoane au fost prezente la eveniment. Primarul Constantin Drăgoescu și-a sărbătorit victoria în alegeri, fiind ales pentru încă un mandat de patru ani, dar și ziua de naștere. Petrecerea a fost oprită de polițiști, care i-au aplicat o amendă în valoarea de 1.500 de lei.

Gorjonline: Ministrul Muncii cere destituirea conducerii Casei de Pensii Gorj. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, i-a solicitat preşedintelui Casei Naţionale de Pensii să schimbe conducerile caselor neperformante. Nominalizată este și Casa de Pensii Gorj, dar și cele de la Alba, Bihor, Ilfov, Vâlcea, Neamţ, Hunedoara (Petroşani), Giurgiu precum şi din toate sectoarele Capitalei. Casa de Pensii Gorj are director interimar din luna septembrie. ”Toate termenele de înţelegere au expirat pentru actualii directori. Cine nu poate face performanţă în folosul cetăţeanului, este mai bine să se retragă. Cine vorbeşte urât cu pensionarii, cine s-a plictisit de slujba la casa de pensii (îmi scriu oamenii despre astfel de situaţii) să ştie că voi lua decizii” a notat Violeta Alexadru, pe pagina de socializare.

Pandurul: Șapte localități din Gorj, afectate de pesta porcină africană. Este vorba despre 16 focare, iar cel mai recent a fost înregistrat în comuna Scoarța. Directorul Direcției Sanitar-Veterinare Gorj, Sorin Ștefănescu, spune că situația este mult mai bună comparativ cu cea de anul trecut. ”Avem declarate 16 focare într-un număr de 7 localități. Efectivul de proci afectați este mult mai mic. Obiectivul nostru este să avem cât mai puține focare sau să putem stinge. Sperăm ca la sfârșitul anului să fie cat mai multe stinse. Cel mai recent este în localitatea Scoarța, iar cel mai vechi a început în Padeș. Localitățile sunt: Padeș, Crușeț, Roșia de Amaradia, Scoarța, Stejari, Tismana și Stănești”, a declarat directorul DSV Gorj.

Gorjeanul: Fără traseiști pe listele PSD. Cine mai are interdicție. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că pe listele de candidați ale partidului pentru alegerile parlamentare nu se vor găsi persoane cu probleme penale. „În România sunt patru milioane de dosare penale. Nu ştiu câte am eu sau aveţi dvs. O să venim cu precizări. Nu o să fie candidaţi cu probleme penale pe listele PSD. Sunt mai multe propuneri. Totuşi, există prezumţia de nevinovăţie. Dar va fi o decizie politică” a spus Ciolacu. În plus, nici traseiștii nu vor prinde un loc de senator sau deputat. „Vom încerca să nu avem traseişti pe listele noastre. Trebuie să învăţăm din greşeli”, a adăugat liderul PSD.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here