Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Politicienii se bat în „momente istorice” legate de șoseaua de centură.  Deși nefinalizată, centura din Târgu Jiu este motiv de laudă în campania electorală. Atât pentru cei care au început lucrările, dar nu le-au mai terminat, cât și pentru cei care au venit apoi la conducere și au semnat abia acum contractul pentru continuarea investiției. Momentul a fost anunțat cu surle și trâmbițe și catalogat drept unul „istoric” deși acum ar fi trebuit să vorbim deja de o șosea ce trebuia finalizată încă din 2016. Acum politicienii se bat în „momente istorice”. “Istoric a fost momentul când am pus bazele centurii”, se bate cu pumnii în piept senatorul PSD și fostul primar, Florin Cârciumaru.

Căldărușe spune ce a promis Cîțu la Târgu Jiu. Președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, a spus că societatea Complexul Energetic Oltenia ar putea să primească, în aceste zile, încă zece milioane de lei de la guvern pentru exproprieri. Promisiunea a venit, miercuri, de la ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, care a avut o întâlnire la Târgu Jiu cu administrația și sindicatele din CE Oltenia. „A spus că mai are o sută de milioane în fondul de rezervă, din care o să ne dea nouă zece milioane de lei pentru exproprieri”, a declarat Căldărușe. 8,5 milioane de lei sunt necesare pentru exproprierile de la cariera Timișeni – Pinoasa, cu o capacitate de opt milioane de tone de lignit. Ar mai fi 1,33 milioane solicitate de EMC Motru, în vederea extinderii Carierei Lupoaia, dar și 0,27 milioane pentru o expropriere pe care trebuie să o facă Termocentrala Craiova, în zona depozitului de zgură și cenușă.

Gorjeanul: Profesoara de la Colegiul Tehnic Motru, pentru a doua oară în grevă la Ministerul Educației. Ramona Nibu, cadru didactic până în vară la Colegiul Tehnic Motru, în prezent șomeră, a intrat, marți, pentru a doua oară în greva foamei la Ministerul Educației. Cadrul didactic a recurs la acest gest, după ce au trecut două săptămâni de când așteaptă să își primească orele înapoi la școala din Motru și să i se facă dreptate. Deja Corpul de Control al ministrului Educației a fost la IȘJ Gorj și la Colegiul Tehnic Motru, dar nu se cunoaște ce măsuri s-au luat în acest sens. Profesoara așteaptă la București rezultatul verificării, dosarul său fiind la pe masa ministrului Anisie.

Impact în Gorj: Părinții copiilor dintr-un sat din Gorj vor să protesteze în fața Inspectoratului Școlar. Părinții elevilor preșcolari din satul Tâlvești, al comunei Drăguțești, vor să protesteze în fața sediului Inspectoratului Școlar Județean Gorj, după ce grădinița din satul lor a fost închisă. Acum, copilașii trebuie transportați la o altă grădiniță care se află la o distanță de peste trei kilometri. Mai mult decât atât, unul dintre micuți are unele probleme de sănătate și nu poate fi transportat cu microbuzul școlar. Ion Popescu, primarul comunei Drăguțești, spune că a făcut o adresă la Inspectoratul Școlar pentru redeschiderea grădiniței, dar a primit un răspuns negativ.

Gorjonline: Începe depunerea cererilor pentru sprijinirea fermierilor și IMM-urilor afectați de criza COVID-19. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a anunțat lansarea în perioada 25 septembrie – 23 octombrie 2020 a sesiunii de depunere a cererilor de sprijin pentru măsura 21 „Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Fondurile disponibile pentru măsura 21 sunt de 150.000.000 Euro. Depunerea cererilor de sprijin se poate face personal / prin reprezentant, conform precizărilor din Ghidul Solicitantului, începând cu data de 25 septembrie 2020.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here