Revista Presei

Revista presei locale

Pandurul: Protest lângă groapa de gunoi. „Nu putem respira!”. Zeci de localnici din Târgu Jiu au protestat, miercuri, din cauza mirosului insuportabil ce provine de la groapa de gunoi. Oamenii care locuiesc în cartierele Bârsești și Slobozia se plâng că din cauza mirosului degajat de resturile duse la depozitul de deșeuri stau numai cu geamurile închise la case și se tem că se pot îmbolnăvi. Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au făcut noi verificări în zonă și au amendat operatorul de salubritate cu 60 de mii de lei. La fața locului, au ajuns și doi reprezentanți ai Primăriei Târgu Jiu, Ionuț Jilăveanu și Marius Ionescu. Au surprins momentul când un utilaj al firmei de salubritate acoperea niște ape uzate cu pământ. Au transmis că vor cere lămuriri din partea societății care administrează depozitul de gunoaie.

CE Oltenia nu reușește să ia banii de la un fost director. Complexul Energetic Oltenia se judecă de aproape doi ani cu un fost membru al Directoratului companiei. Dosarul s-a plimbat de la o instanță la alta, ajungând din nou pe rolul Tribunalului Gorj. Ion Petroniu, fostul director al Direcției Strategie Dezvoltare, a fost dat în judecată în noiembrie 2018. Cererea CE Oltenia a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția a II-a civilă. Compania a cerut ca Petroniu să achite suma de 7.981 de lei, reprezentând remunerații acordate necuvenit. Totul în baza unui raport de control emis de ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova.  Zilele trecute, Curtea de Apel Craiova a stabilit că Tribunalul Gorj trebuie să judece acest litigiu. Hotărârea din 2 septembrie este definitivă.

Gorjonline: Audieri nocturne în cazul tinerilor care au agresat băiatul din Vâlcea! Printre martori și fata care a filmat incidentul. Audierile în cazul tinerilor care au agresat un băiat din Vâlcea, în luna mai, la Târgu Jiu, au băgat în alertă conducerea poliției din Gorj. Cei trei tineri care apăreau pe filmare, doi băieți și o fată, dar și adolescenta care a filmat bătaia, au fost chemați marți seara la poliție. Mai precis, au fost invitați la Poliția Municipală, unii în calitate de martori, alții de suspecți pentru actele de violență în care au fost implicați. Unul singur dintre suspecți, acesta fiind și reținut, a venit la declarații cu mama lui. Declarațiile la IPJ au durat câteva ore bune. În jur de cinci ore au stat tinerii în prezența polițiștilor, povestind cele petrecute în luna mai. Miercuri la ora 1:30 au fost lăsați sa plece acasă, nu înainte de a li se transmite că lucrurile nu se termina acolo. Printre cei audiați au fost și două fete. Una care a fost și reținută pentru 24 de ore, aceasta lovind la rândul ei victima, dar și o alta care a filmat toată agresiunea. Ultima a rămas cu calitatea de martor în dosar, în timp ce fata și cei doi băieți care au lovit băiatul din Vâlcea, pus sa cânte imnul tarii în fața agresorilor, au ajuns în arestul IPJ Gorj pentru 24 de ore.

Gorjeanul: Școlile din Gorj, împărțite între scenariile verde și galben. O singură localitate cu scenariul roșu. Directorii unităților de învățământ din județ au anunțat după ce scenariu ar dori să înceapă cursurile. Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj, cei mai mulți dintre preșcolari și elevii din clasele I-IV și V-VIII vor merge la școală în fiecare zi. În ceea ce privește însă liceele, majoritatea au optat pentru scenariul galben. Doar în Motru, ca urmare a nefinalizării lucrărilor de reabilitare, în unele unități de învățământ s-a optat pentru scenariul roșu. Urmează acum ca și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență să emită hotărârea privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ în vederea începutului anului școlar 2020-2021.

Comment here